Mobilitatea forţei de muncă
Vineri November 15, 2019
|

 

Calitatea de cetăţean al Uniunii Europene conferă dreptul persoanei respective să își căute un loc de muncă şi/sau să lucreze într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în Spațiul Economic European și în Elveția.

Libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii este garantată, potrivit art. 45 al TFUE.

Libera circulaţie a lucrătorilor se aplică, de asemenea, în termeni generali, ţărilor din Spaţiul Economic European (statele membre ale Uniunii Europene, la care se adaugă Islanda, Liechtenstein[1] şi Norvegia) și, de la 1 iunie 2016 , și în Elveția.

Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.

Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:

- de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;

- de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;

-de a lucra în statul membru gazdă fără a avea nevoie de permis de muncă;

-de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;

-de a rămâne pe teritoriul unui stat membru, după expirarea perioadei de angajare în acel stat;

-de a beneficia de același tratament ca și cetățenii statului respectiv în ceea ce privește accesul pe piața muncii, condițiile de muncă și toate celelalte avantaje sociale și fiscale.

Drepturile conferite de libera circulație a lucrătorilor nu se aplică încadrării în administrația publică. Altfel spus, este posibil ca doar cetăţenii statului membru gazdă să aibă acces la acest tip de posturi.

Totuşi, această excepţie a fost interpretată de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în sensul că doar posturile care presupun exercitarea autorităţii publice şi apărarea intereselor generale ale statului pot fi limitate strict la cetăţenii ţării respective. Aceste criterii trebuie evaluate de la caz la caz, în funcţie de natura sarcinilor şi responsabilităţilor pe care le presupune postul respectiv.

Prin urmare, dacă posturile nu intră în această categorie, concursurile organizate pentru ocuparea lor trebuie să fie accesibile cetăţenilor UE.

 

    1. Dreptul de a căuta un loc de muncă în alt stat membru

Orice cetățean al unui stat membru are dreptul să caute un loc de muncă în alt stat membru şi beneficiază din partea agenţiilor naţionale de ocupare a forţei de muncă de aceleaşi servicii ca şi cetăţenii statului membru gazdă.

Potrivit Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, persoana aflată în căutarea unui loc de muncă poate rămâne pe teritoriul statului membru gazdă „o perioadă suficientă care să-i permită să evalueze ofertele de angajare disponibile şi să ia măsurile necesare pentru a fi angajată”. La sfârşitul acestei perioade, nu poate fi expulzată dacă poate dovedi că încă mai caută un loc de muncă şi că are şanse reale de a fi angajată.

 

Există posibilitatea căutării unui loc de muncă într-o altă țară UE și în perioada în care o persoană beneficiază de indemnizație de șomaj

 

O persoană poate beneficia în continuare de prestații de șomaj din partea statului român timp de cel puțin 3 luni, cu posibilitatea prelungirii până la maximum 6 luni, în cazul în care dorește să își căute un loc de muncă într-o altă țară membră a Uniunii Europene. Pentru aceasta, este necesar să fie respectate următoarele condiții:

-timp de 4 săptamâni de la intrarea în şomaj să rămână la dispoziţia agenției județene pentru ocuparea forței de muncă unde este înregistrată;

-după această perioadă să solicite instituţiei menționate să autorizeze „exportul” ajutorului de şomaj în statul membru UE unde dorește să meargă pentru a căuta un loc de muncă;

-agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană va înmâna persoanei respective documentul U2 (fostul formular E 303) în care se precizează perioada în care beneficiază de exportul ajutorului de şomaj.

Durata autorizată a perioadei de „export” a ajutorului de şomaj depinde de durata perioadei în care persoana respectivă are dreptul să beneficieze de acest ajutor, stabilită conform legislaţiei din România. Decizia de extindere a perioadei de export aparţine în totalitate instituţiei care plăteşte ajutorul de şomaj, respectiv agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă din raza de domiciliu a persoanei respective.

La sosirea în ţara de destinație, persoana în cauză trebuie:

  • să se înscrie în evidenţa agenției de ocupare a forţei de muncă, în termen de 7 zile de la data la care a devenit indisponibilă pentru serviciul public de ocupare din România;
  • să depună formularul U2 în momentul înscrierii;
  • să se supună controalelor prevăzute pentru solicitanţii de indemnizaţii de şomaj din noua ţară ca şi cum ar primi indemnizaţia din ţara respectivă.

Odată îndeplinite formalităţile, persoana respectivă va primi aceeaşi sumă în contul bancar din ţara în care a rămas şomeră, respectiv România.

 

b. Dreptul de egalitate de tratament cu cetăţenii statului respectiv în ceea ce priveşte accesul la un loc de muncă şi la condiţii de muncă şi alte avantaje sociale specifice statului gazdă

Cetățeanul unui stat membru UE care caută un loc de muncă pe teritoriul altui stat membru primește din partea agențiilor de ocupare a forței de muncă aceeași asistență ca și cea acordată propriilor cetățeni care caută un loc de muncă.

Lucrătorul resortisant al unui stat membru UE nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre UE, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea.

În același temei și în aceleași condiții ca și lucrătorii naționali, acesta are acces la formare în școli profesionale și centre de recalificare.

Lucrătorul care este resortisant al unui stat membru UE și ocupă un loc de muncă pe teritoriul altui stat membru UE se poate afilia la organizații sindicale și își poate exercita drepturile sindicale, inclusiv dreptul de vot și accesul la posturile administrative sau de conducere ale unei organizații sindicale. Mai mult, beneficiază de dreptul de a fi ales în organele reprezentative ale lucrătorilor din cadrul întreprinderii.

Acesta beneficiază de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali.

 

    1. Certificarea perioadelor de asigurare și exportul prestațiilor de șomaj

În relaţia cu statele membre UE, SEE şi cu Elveţia sunt aplicabile Regulamentul CE 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi Regulamentul 987/2009 care stabileşte modalităţile de aplicare a Regulamentului 883/2004.

Implementarea regulamentelor europene mai sus menţionate, mai exact schimburile de informaţii şi de date între instituţiile diferitelor state membre UE/SEE şi Elveţia în vederea stabilirii unor drepturi de securitate socială se realizează pe baza formularelor europene stabilite în acest scop pentru fiecare tip de prestaţie.

În domeniul prestaţiilor de şomaj formularele folosite sunt:

-E 301/ U1- Certificarea perioadelor de asigurare. Valorificarea perioadelor de asigurare pentru şomaj realizate potrivit legislaţiei de asigurări sociale a unui stat membru în vederea deschiderii dreptului la prestaţii în alt stat membru, prin totalizare cu perioadele de asigurare realizate ultima dată în acest stat membru.

-E 302- Certificarea informaţiilor referitoare la membrii de familie Stabilirea cuantumului ajutorului de şomaj într-un stat membru prin luarea în considerare a membrilor de familie cu domiciliul în alt stat membru.

-U2/- Exportul prestaţiei de şomaj. Posibilitatea menţinerii dreptului la plata prestaţiilor de şomaj acordate într-un anumit stat membru în perioada în care şomerul în cauză este înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă în alt stat membru. Exportul prestaţiei în aceste condiţii se autorizează pentru o perioadă de 3 luni, cu posibilitate de extindere până la maximum 6 luni, pe parcursul perioadei de export şomerul având obligaţia de a se supune procedurilor de control organizate de instituţia la care este înregistrat.

Începând cu data de 1 mai 2010, formularul care circulă între instituţiile statelor membre în vederea certificării dreptului la exportul indemnizaţiei de şomaj este formularul U2, care a înlocuit vechiul formular E 303.

Instituția competentă din România pentru eliberarea formularelor menționate este agenția pentru ocuparea forței de muncă din raza de domiciliu sau reședință a solicitantului. Pe teritoriul statelor UE/SEE are competență pentru eliberarea formularelor de care se face vorbire mai sus instituția omoloagă serviciului public de ocupare din România.

 

    1. Dreptul de şedere

Dreptul de şedere este strâns legat de dreptul de a lucra în alt stat membru UE/SEE sau în Elveția.

Puteți locui pe teritoriul unui alt stat membru UE/SEE sau în Elveția chiar dacă aveți un contract de muncă cu normă parțială sau cu durată determinată.

Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nici o altă condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil (Directiva nr. 38/2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE consolidată).

În calitate de lucrători, cetățenii UE care desfășoară activități salariate sau activități independente în statul membru UE/ SEE gazdă sau în Elveția au dreptul de ședere pe teritoriul acestuia pentru o perioadă mai mare de trei luni.

Un cetățean al Uniunii care nu mai desfășoară o activitate salariată sau o activitate independentă își menține statutul de lucrător salariat sau de lucrător care desfășoară o activitate independentă în următoarele condiții:

(a) se află în incapacitate temporară de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui accident;

(b) este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în șomaj involuntar, după ce a fost angajat pe o perioadă de peste un an, și s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forței de muncă;

(c) este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în șomaj involuntar, după ce a îndeplinit un contract de muncă pe termen limitat, cu durata de sub un an, sau după ce a devenit șomer în mod involuntar în timpul primelor douăsprezece luni și s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forței de muncă. În acest caz, statutul de lucrător se menține pentru o perioadă de cel puțin șase luni;

(d) începe un stagiu de formare profesională. Cu excepția cazului în care se află în șomaj involuntar, menținerea statutului de lucrător presupune ca pregătirea să aibă legătură cu activitatea profesională anterioară.

Pentru perioade de ședere ce depășesc trei luni, statul membru gazdă sau Elveția poate cere cetățenilor Uniunii să se înregistreze la autoritățile competente.

Termenul pentru înregistrare este de cel puțin trei luni de la data sosirii. Se eliberează imediat un certificat de înregistrare, care cuprinde numele și adresa persoanei înregistrate, precum și data înregistrării. Nerespectarea cerinței de înregistrare de către persoana respectivă o poate face pe aceasta pasibilă de sancțiuni.

 

e. Dreptul de ședere permanentă

Cetățenii Uniunii Europene care au avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani dobândesc dreptul de ședere permanentă pe teritoriul acestuia.

Odată dobândit, dreptul de ședere permanentă se pierde numai în cazul unei absențe din statul membru gazdă pe o perioadă care depășește doi ani consecutivi.

Derogări aplicabile lucrătorilor care și-au încetat activitatea în statul membru gazdă și membrilor familiilor acestora

Dreptul de ședere permanentă în statul membru gazdă se acordă înaintea încheierii unei perioade neîntrerupte de ședere de cinci ani în cazurile în care:

(a) lucrătorul care desfășoară o activitate salariată sau independentă, în momentul în care și-a încetat activitatea, a împlinit vârsta prevăzută de legislația statului membru respectiv în vederea pensionării pentru limită de vârstă, ori lucrătorul care a încetat activitatea salariată ca urmare a pensionării anticipate a lucrat în statul membru respectiv cel puțin în cursul ultimelor douăsprezece luni precedente și și-a avut reședința pe teritoriul acestuia pe o perioadă neîntreruptă mai mare de trei ani.

(b) lucrătorul care desfășoară o activitate salariată sau independentă care, avându-și reședința în statul membru gazdă timp de cel puțin doi ani, încetează să-și desfășoare activitatea din cauza unei incapacități permanente de muncă.

În cazul în care această incapacitate este rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale care îndreptățește persoana respectivă la o prestație plătită integral sau parțial de o instituție publică a statului membru gazdă, nu este necesară îndeplinirea nici unei condiții privind durata șederii.

(c) lucrătorul care desfășoară o activitate salariată sau independentă care, după trei ani de muncă și ședere neîntreruptă pe teritoriul statului membru gazdă, desfășoară o activitate salariată sau independentă pe teritoriul unui alt stat membru, dar își păstrează reședința pe teritoriul statului membru gazdă unde se întoarce, de obicei, în fiecare zi sau cel puțin o dată pe săptămână.

Perioadele de șomaj involuntar, înregistrate corespunzător de serviciul de ocupare a forței de muncă competent, perioadele în care persoana a încetat munca din motive independente de voința sa, precum și absențele de la lucru și încetarea lucrului din cauza unei boli sau a unui accident se consideră perioade de muncă.

Indiferent de cetățenie, membrii familiei unui lucrător care desfășoară o activitate salariată sau independentă care locuiesc împreună cu acesta pe teritoriul statului membru gazdă au dreptul de ședere permanentă în statul membru respectiv, dacă lucrătorul care desfășoară o activitate salariată sau independentă a dobândit el însuși, dreptul de ședere permanentă pe teritoriul acestui stat membru.

 

    1. Drepturi ale membrii familiei ale unui cetățean UE/SEE sau Confederației Elvețiene

Membrii de familie ai cetățenilor statelor membre ale UE/SEE sau Confederaţiei Elveţiei sunt, indiferent de naţionalitatea acestora:

· Soțul/soţia şi, dacă acest lucru este contractat în baza legislaţiei unui stat membru UE şi recunoscut de legislaţia statului membru UE gazdă drept echivalentul unei căsătorii, partenerul cu care cetăţeanul UE/SEE/Elveția a contractat un parteneriat legal înregistrat;

· descendenţii direcţi cu vârsta sub 21 de ani sau persoanele aflate în grija, inclusiv aceia ai soţului/soţiei sau ai partenerului legal înregistrat;

· rudele directe ale persoanei aflate în îngrijire pe linie ascendentă, inclusiv acelea ale soţului/soţiei sau partenerului legal înregistrat.

Persoanele care deţin cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene pot ieși de pe teritoriul unui stat membru pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii în baza documentului de identitate - cartea de identitate sau paşaportul valabil - care atestă naţionalitatea acestora.

Membrii de familie ai cetăţenilor Uniunii Europene care nu au cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene pot ieşi de pe teritoriul unui stat membru pentru a călători pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene în baza unui paşaport valabil.

Membrul de familie a unui lucrător care are un contract de muncă în alt stat membru UE are dreptul de a locui în respectivul stat.

Pe durata șederii, membrii de familie ai cetăţenilor stabiliţi într-un alt stat membru al Uniunii Europene, care nu au cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene trebuie trataţi ca şi cetăţenii statului respectiv, mai ales în ceea ce priveşte accesul la locurile de muncă, remunerarea, măsurile de facilitare a inserţiei pe piaţa muncii, înscrierea în şcoli etc.

 

    1. Drepturi ale lucrătorilor transfrontalieri

Lucrătorul transfrontalier este o persoană angajată într-un stat membru, dar care locuieşte în altul, în care revine în fiecare zi sau cel puţin o dată pe săptămână.

De regulă, lucrătorul transfrontalier se bucură de toate avantajele acordate lucrătorilor migranţi de statul membru în care lucrează. Un lucrător transfronalier, trebuie să aibă în vedere următoarele:

În UE, stabilirea ţării în care o persoană are dreptul la asigurări sociale, inclusiv asigurare medicală, depinde de statutul economic şi de locul de reşedinţă al acesteia, nu de naţionalitate.

Dacă o persoană lucrează într-o ţară din UE şi locuiește în alta, are dreptul la tratament medical în ambele.

Mai întâi trebuie să se înregistreze în ţara în care lucrează şi să obţină formularul S1 (fostul formular E 106) de la casa de asigurări de sănătate. Acesta îi va permite, atât lui, cât şi membrilor de familie pe care îi are în întreţinere, să se înscrie în sistemul de sănătate din ţara în care locuiește.

Persoanele pe care le are în întreţinere pot beneficia de aceleaşi drepturi ca şi cele ale persoanei în cauză dacă lucrează şi locuiește în două din următoarele ţări: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Franța, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia.

Dacă una dintre ţări este Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Italia, Lituania, Regatul Unit, Spania, Suedia, Ţările de Jos sau Ungaria, persoanele aflate în întreţinere nu pot avea două carduri de sănătate. Ele vor putea beneficia de servicii medicale în ţara în care lucrează persoana respectivă, doar dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:

· tratamentul devine necesar pe durata şederii în ţara respectivă, date fiind natura acestuia şi durata preconizată a şederii

· ţările/ autorităţile implicate au semnat un acord în domeniu

· există o autorizare prealabilă acordată prin formularul S2 (fostul formular E 112) de casa de asigurări de sănătate din ţara în care locuiește.

Informații suplimentare sunt disponibile la http://europa.eu/youreurope/citizens/health/when-living-abroad/health-insurance-cover/index_ro.htm

Acordarea indemnizației de șomaj

În cazul lucrătorului transfrontalier, deşi contribuţiile pentru asigurări de şomaj se plătesc în țara unde lucrează, ajutorul de şomaj se solicită agenției județene pentru ocuparea forței de muncă din raza sa de domiciliu. Astfel, lucrătorul transfrontalier va beneficia de ajutor de şomaj potrivit prevederilor legislaţiei române. Pentru ca agenţia teritorială să analizeze îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea dreptului la indemnizație de șomaj, lucrătorul trebuie să solicite instituţiei competente din statul unde a lucrat formularul U1 (sau E 301) care certifică perioadele de asigurare pentru şomaj realizate în perioada în care a desfăşurat activitate în această ţară. Formularul se prezintă agenţiei teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. Dacă informaţiile menţionate în formular nu sunt suficiente pentru a examina condiţiile de deschidere a dreptului, agenţia teritorială va contacta instituţia competentă din statul de angajare pentru obţinerea tuturor informaţiilor pe care le consideră necesare.

Pentru lucrătorii transfrontalieri, cuantumul indemnizației de şomaj se calculează potrivit prevederilor legislaţiei române, dar luând în considerare salariul pe care l-a primit în statul de angajare, convertit în lei.

Lucrătorul transfrontalier se poate înregistra ca persoană în căutarea unui loc de muncă şi la serviciul public de ocupare din țara în care a lucrat, putând astfel să participe la activităţi de formare profesională, medierea muncii etc., care îi pot facilita angajarea. El trebuie însă să acorde prioritate obligaţiilor care îi revin în statul de domiciliu, respectiv România şi, atunci când urmează să participe la activităţile de formare/mediere organizate în statul de angajare, trebuie să anunțe în prealabil agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă cu privire la aceste activităţi.

 

    1. Recunoașterea diplomelor și calificărilor

Exercitarea unei profesii pe teritoriul unui alt stat membru UE/SEE sau în Elveția poate presupune necesitatea recunoașterii diplomelor și calificărilor dobândite în statul de origine. Statul de destinație poate condiționa accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia pe teritoriul său de recunoașterea calificărilor profesionale obținute în statul de origine sau în alt stat membru UE.

Recunoașterea calificărilor profesionale de către statul membru gazdă permite beneficiarilor să aibă acces, în respectivul stat membru, la aceeași profesie ca cea pentru care sunt calificați în statul membru de origine și să o exercite în statul membru gazdă în aceleași condiții ca și resortisanții acestuia.

Profesia pe care solicitantul dorește să o exercite în statul membru gazdă este aceeași cu cea pentru care este calificat în statul membru de origine, în cazul în care activitățile respective sunt comparabile.

La nivel european, cadrul normativ în domeniu este trasat de prevederile Directivei nr. 36/2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, disponibilă la http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/legislatie/munca/mobilitatea-fortei-de-munca/8:legislatie-comunitara/

În România, autoritatea cu competențe în domeniul recunoașterii diplomelor și calificărilor, precum și coordonatorul național pentru transpunerea Directivei nr. 36/2005 este Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), http://cnred.edu.ro/#CNRED

 

 


[1] În Liechtenstein se fixează cote care limitează numărul persoanelor care pot lucra și locui în această țară. Acest sistem de cote li se aplică cetățenilor provenind din toate statele UE.