Comunicate de presa

2014 logo-mmfpspv-gov

 2 Octombrie 2014

Informare de presă

Ministrul român al Muncii şi omologul german pregătesc un Memorandum de înţelegere

 

Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, doamna Rovana Plumb, a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere bilaterală cu ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale din Germania, doamna Andrea Nahles.

Discuţiile celor doi oficiali s-au axat, în principal, pe ocuparea în rândul tinerilor, incluziunea socială a romilor, libera circulaţie a lucrătorilor, cu accent pe măsurile viitoare pe care la va lua R.F. Germania în acest domeniu, precum și pe colaborarea pe dosare legislative în cadrul Uniunii Europene.

Vizita ministrului federal al Muncii din Germania, aflat pentru două zile în ţara noastră, a avut ca scop continuarea dialogului româno-german în domeniul afacerilor de muncă şi sociale, pentru dezvoltarea relaţiei bilaterale şi pentru crearea premiselor în vederea promovării unor iniţiative comune la nivel european, care să poată constitui modele de lucru pentru parteneriatul intra-UE.

La finalul întâlnirii, doamna Rovana Plumb şi doamna Andrea Nahles au susţinut o declaraţie de presă comună.

Cu această ocazie, cei doi miniştri au anunţat elaborarea şi negocierea, în vederea semnării, până la sfârşitul anului, a unui Memorandum de înţelegere care să vizeze o piaţă muncii inclusive, în sprijinul tinerilor, vârstnicilor şi al persoanelor din grupurile vulnerabile. În acest sens, va fi înfiinţat un grup de lucru româno-german. Memorandumul va stabili, de asemenea, cadrul legal pentru realizarea unor proiecte comune viitoare, finanţate din fonduri europene.

Vorbind despre prezenţa muncitorilor români în Germania, ministrul federal al Muncii din Germania a spus: "Am observat că în Germania există un număr de muncitori din România care sunt foarte bine integraţi pe piaţa muncii de acolo şi în societatea germană. Doresc să reconfirm acest aspect. Sigur că există în Germania o serie întreagă de probleme demografice, fapt pentru care ne bucurăm de prezenţa forţei de muncă din România, care ne ajută activ să stabilizăm piaţa forţei de muncă".

În opinia oficialului german, libera circulaţie a forţei de muncă este benefică pentru întreaga Europă, iar problemele care apar din această cauză sunt, de fapt, izolate.

"O felicit pe doamna ministru pentru că a luat împreună cu guvernul federal și cu cabinetul Merkel o serie întreagă de măsuri din zona de ocupare și a asistenței sociale, dar în special pentru poziția principială pe care a avut-o de-a lungul timpului în ceea ce privește libera circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană. România are 287.000 de români care trăiesc și muncesc în Germania și care aduc și contribuie la plus valoarea economiei Germaniei. Vreau să-i mulțumesc atât doamnei ministru, cât și întregului cabinet Merkel pentru modul în care tratează și respectă lucrătorii români', a declarat, la rândul său, doamna Rovana Plumb.

Domnia sa a adăugat, totodată, că se bazează pe schimbul de experiență și, în special, pe expertiza pe care o are administrația publică în domeniul ocupării din Germania.

"Dorim să preluăm modelele bune de la partea germană. Un alt punct al memorandumului de înțelegere va fi acela al dezvoltării și transferului cooperării de la nivel național, respectiv federal, către comunitățile locale, către administrațiile publice locale, astfel încât să putem să fim eficienți în ceea ce privește măsurile pe care le vom lua împreună. Memorandumul de înțelegere va fi perfectat până la sfârșitul anului, de comun acord, și va intra în implementare la începutul anului 2015", a afirmat, în încheierea discursului său, ministrul român al Muncii.

2014 10 02-foto1

2014 10 02-foto2

2014 10 02-foto3

Serviciul Comunicare, Relații cu Publicul și Mass-Media