Comunicate de presa
Vineri November 15, 2019
|

 

23 noiembrie 2018

 

Comunicat de presă

 

#RO2019EU/ Primul eveniment al MMJS în contextul preluării Președinției Consiliului UE

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a găzduit, astăzi, la București, primul eveniment organizat în contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, de către România, la 1 ianuarie 2019.

Reuniunea Directorilor Generali pentru Relații Industriale s-a desfășurat sub egida Comisiei Europene, prin Direcția Generală Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a prezentat, cu această ocazie, calendarul evenimentelor pe care le va organiza sub egida PRES RO 2019 și a reiterat prioritățile în domeniul muncii și afacerilor sociale, din sfera sa de competență, pe perioada deținerii Președinției rotative a Consiliului UE: mobilitatea forței de muncă, element de bază în asigurarea echilibrului pieței muncii, promovarea unor condiții mai sigure la locul de muncă și asigurarea de oportunități egale pentru femei şi bărbaţi pe piaţa muncii și diminuarea diferențelor de remunerație dintre aceste categorii. Asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați din perspectiva creșterii independenței economice a femeilor prin reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați este o preocupare constantă în Uniunea Europeană, iar România este un exemplu de bune practici în acest sens, în condițiile în care înregistrează cel mai mic decalaj între femei și bărbați, în ceea ce privește remunerarea, dintre toate statele membre, și anume de doar 5%, față de media de 15%.

Reprezentanții Comisiei Europene au prezentat ultimele evoluții pe Pilonul European al Drepturilor Sociale, aflat în implementare la nivelul statelor membre, dar și viitoare inițiative în acest domeniu. Au fost dezbătute și aspecte legate de noile forme de muncă, în contextul digitalizării.

“Reuniunea a reprezentat o ocazie de a analiza situatia actuală a pieței muncii și a relațiilor industriale din UE, de a contura acțiunile viitoare în vederea realizării unei Europe sigure, prospere și sustenabile și, nu în ultimul rând, o Europă socială, cu accent pe noile forme de muncă și digitalizare. Vă asigur că Ministerul Muncii și Justiției Sociale este pe deplin pregătit să exercite Președinția Consiliului EPSCO”, transmite ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi.

Grupul Directorilor Generali pentru Relații Industriale a fost creat de Comisia Europeană în 2002, pentru a oferi asistență și consiliere, din oficiu sau la cerere, pentru a pregăti inițiative comunitare în domeniul relațiilor dintre partenerii sociali, pentru a monitoriza dezvoltarea politicilor în domeniul dreptului muncii și al relațiilor industriale și a facilita schimbul de experiență și de bune practici în domeniul dreptului individual și colectiv al muncii.

Grupul se reunește la convocarea președintelui (Directorul General al DG Employment), de două ori pe an, în lunile mai și noiembrie, în colaborare cu statele care dețin Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. 

 

      Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

Arhiva Comunicate