Comunicate de presa
Marți June 18, 2019
|

10 aprilie 2019

Comunicat de presă

 

#RO2019EU/ Diferențele de remunerare între femei și bărbați și investiții în dezvoltarea de competențe, temele discutate în prima zi a Reuniunii informale a Consiliului EPSCO

 

Președinția română a Consiliului UE a supus analizei, în prima zi a Reuniunii informale a Consiliului Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială și Consumatori (EPSCO), teme care au vizat stimularea participării femeilor pe piața forței de muncă, încurajarea și sprijinirea acestora în forme de muncă atipice, reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați și problematica femeilor și fetelor cu dizabilități pe piața muncii.

Discuțiile din prima parte a reuniunii, la care au participat și Marianne Thyssen, comisarul european pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale, Competențe și Mobilitatea Forței de Muncă, și Heinz Koller, directorul regional pentru Europa și Asia Centrală al Organizației Internaționale a Muncii, au fost conduse de ministrul român al Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, și s-au axat pe stimularea participării femeilor pe piața forței de muncă și încurajarea și sprijinirea acestora în forme de muncă atipice.

În deschidere, ministrul Muncii din România a afirmat că pentru a îmbunătăți accesul femeilor pe piața forței de muncă este nevoie de o gamă largă de măsuri pentru eliminarea stereotipurilor privind rolurile de gen și că este esențial să se asigure un cadru normativ prin intermediul căruia femeile să beneficieze de o independență economică reală.

La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 27,5% dintre femeile în vârstă de peste 16 ani declară o limitare a activității, comparativ cu 23,0% dintre bărbații din aceeași grupă de vârstă. Legislația UE oferă protecție împotriva discriminării pe bază de sex în ceea ce privește încadrarea în muncă și interzice discriminarea pe criteriul dizabilității.

Diferența ratei de ocupare a forței de muncă între femei și bărbați este o dovadă a potențialului irosit. Femeile și fetele europene au un nivel mai ridicat de educație decât bărbații, dar sunt subreprezentate, de exemplu, în funcțiile de conducere și în sectorul STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).

Deși există deosebiri notabile între statele membre, diferența medie a ratei de angajare între femei și bărbați este de 11,6 % în UE în ansamblul său și de 18,2% când este calculată în echivalent normă întreagă”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Oficialul român a subliniat că sunt necesare acțiuni care să faciliteze echilibrul dintre viața profesională și cea privată și măsuri care să atenueze dezavantajele structurale pe care le întâmpină femeile pe piața forței de muncă, în special șomajul ridicat, rata scăzută de participare pe piața muncii, precum și întreruperile de carieră din cauza responsabilităților casnice.

Cu un decalaj global de ocupare a forței de muncă de 11,6 puncte procentuale mai mic decât cel al bărbaților și un decalaj de remunerare între femei și bărbați de 16%, egalitatea dintre bărbați și bărbați este încă o provocare în UE. Acest lucru este rău pentru societatea noastră în ansamblul său: pierderea economică din cauza deficitului de ocupare a forței de muncă este estimată la 370.000.000.000 EUR pe an. Comisia a propus măsuri legislative concrete pentru a îmbunătăți această situație. Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea de familie, recent adoptată, va contribui la creșterea participării femeilor la piața muncii. Prin reechilibrarea responsabilităților de îngrijire între femei și bărbați, femeile și bărbații vor avea o alegere reală de a combina munca și viața de familie. Dincolo de legislație, continuăm să monitorizăm situația socială și ocuparea forței de muncă a femeilor prin intermediul Semestrului European. Nu în ultimul rând, prin intermediul FSE, am investit 2,2 EUR în egalitatea de gen din 2014. În concluzie, egalitatea de gen ar trebui să rămână în centrul dezbaterii privind viitorul Europei”, a declarat comisarul european Marianne Thyssen.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, de asemenea, că automatizarea și digitalizarea, accelerate de creșterea rapidă a inteligenței artificiale sunt o sursă importantă a creșterii economice și a creării de locuri de muncă dar determină și o creștere a nevoii de calificare a angajaților în anumite sectoare cheie și o serie de provocări în domeniul social.

Oficialul român a explicat că pentru a răspunde acestor provocări sunt necesare investiții în dezvoltarea de competențe, pentru a sprijini ocuparea forței de muncă, participarea deplină a femeilor și bărbaților pe piața muncii și adaptarea la schimbările tehnologice și din economie. 

Discuțiile din a doua parte a reuniunii, la care au luat parte și Virginija Langbakk, directorul Institutului European pentru Egalitate de Șanse și Aurelia-Grațiela Drăghici, președintele Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), au fost conduse de ministrul român al Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, și au vizat problematica femeilor și fetelor cu dizabilități pe piața muncii și a reducerii diferenței de remunerare între femei și bărbați.

În intervenția sa din cadrul acestei sesiuni, Marius Budăi a precizat că datele Eurofound arătau că, în 2016, rata de ocupare a femeilor cu dizabilități era 45,9%, fiind mai mică decât cea a bărbaților din aceeași categorie: 50,6%.

Pentru femeile cu dizabilități, ratele scăzute de acces la programele de educație și formare profesională, precum și lipsa oportunităților de acces pe piața muncii, conduc la o lipsă de competențe și calificări profesionale.

Prin urmare, este necesar ca politica globală să fie transpusă în contextul național prin consolidarea politicilor publice pentru femei cu dizabilități, astfel încât să putem reduce semnificativ inegalitățile cu care se confruntă femeile cu dizabilități, în toate domeniile vieții publice și private.

Totodată, ministrul Muncii a afirmat că reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați rămâne o prioritate politică la nivelul UE și la nivel național, în condițiile în care cifrele indică faptul că în UE, în medie, salariul brut orar al femeilor este cu 16% (2017) mai scăzut decât cel al bărbaților, iar diferența s‑a redus în mică măsură din anul 2010, când a fost de 17,1%.

În finalul dezbaterii, s-a concluzionat că pentru a îmbunătăți accesul femeilor la piața forței de muncă este necesară colaborarea guvernelor, a companiilor și a partenerilor sociali pentru a asigura locuri de muncă sigure, condiții de muncă decente și medii de lucru flexibile pentru femei și bărbați.

După finalizarea lucrărilor din prima zi a Consiliului EPSCO informal, ministrul Muncii și Justiției Sociale a participat la dezbaterea cu tema “Digitalizarea și noile forme de ocupare – impactul acestora asupra pieței muncii și asupra sistemelor de protecție socială”, în cadrul Grupului de reflecție la nivel înalt privind viitorul ocupării și al politicilor sociale.

Marius Budăi a afirmat, cu această ocazie, că digitalizarea reprezintă o sursă importantă a creșterii economice și a creării de locuri de muncă, care a facilitat crearea de produse și servicii noi, mai bune, cu resurse mai puține și a diminuat exigențele fizice și expunerea la activități periculoase la locul de muncă.

Grupul de reflecție la nivel înalt privind viitorul ocupării și al politicilor sociale a fost creat de Președinția Bulgariei a Consiliului Uniunii Europene, pentru a reflecta pe tema viitorului ocupării forței de muncă și a politicilor sociale din UE.

 

 

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

Arhiva Comunicate