Comunicate de presa
Duminică September 15, 2019
|

 

8 august 2019

Comunicat de presă

 

Ajutoare de urgență în valoare de 973.700 lei pentru 280 de familii și persoane singure aflate în situaţii de necesitate

 

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de  973.700 lei pentru 280 familii și persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații și fenomene meteorologice severe, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora, astfel:

- 198.000 lei pentru un număr de 32 familii și persoane singure din județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Dâmbovița, Neamț, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii;

- 101.700 lei pentru un număr de 42 familii și persoane singure din județele Ialomița, Neamț și Vaslui, care se află în situații de necesitate cauzate de inundații și fenomene meteorologice severe, altele decât cele care fac obiectul Hotărârii Guvernului nr.365/2019;

- 674.000 lei pentru un număr de 206 familii și persoane singure din județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.

Ajutoarele de urgență au la bază anchetele sociale ale agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și se acordă din bugetul alocat Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale.

 

 

                            

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

Arhiva Comunicate