Română Engleză
a A     Trimite pe mail  
 

1864 - 1918
 

   ¤     >> 1919 ÷1944         >>1945 ÷1989        >>1990 ÷azi  


1864  este adoptat Codul civil, preluând cele mai importante instituţii juridice din Codul lui Napoleon şi prin care se stabileşte baza legală a  contractului individual de muncă. 
2 mai 1887este adoptată Legea pentru încurajarea industriei naţionale
16 iunie 1891 - este adoptată Legea servitorilor
1894 – este adoptat Regulamentul industriilor insalubre – Regulamentul dr. Felix. Acesta  cuprindea dispoziţii referitoare la securitatea muncii, munca femeilor şi copiilor, prevenirea bolilor profesionale etc.
Astfel, în art. 5 din Regulamentul industriilor insalubre se prevedea: „în orice stabiliment industrial cu mai mult de 10 lucrători, atelierele vor avea un spaţiu de cel puţin 5 mc de fiecare lucrător, iar plafonul va avea înălţimea de cel puţin 3 m", iar în art. 6 se stipula: „Pentru a înlătura pericolul rănirii lucrătorilor în timpul funcţionării maşinii, va trebui prevăzut un spaţiu liber, destul de larg pentru a permite circulaţia, iar organele de transmitere ale maşinilor, ascensoarele, roţile legate de vreun motor se vor împrejmui cu parapete de siguranţă".

21 aprilie 1895este adoptată Legea minelor prin care se instituie asigurarea socială obligatorie a minelor şi a lucrătorilor din industria petrolieră, precum şi înfiinţarea unei case de ajutor şi a uneia de pensii ale căror fonduri să fie alimentate din contribuţia egală a angajatorilor şi a salariaţilor. Calitatea de membru al acestor case era recunoscută oricărei persoane peste 16 ani sub condiţia bunei purtări (neparticiparea/neinstigarea la grevă).
6 martie 1897- este adoptată Legea repausului duminical;
1901 – este adoptată Legea învăţământului profesional;
5 martie 1902- este adoptată Legea meseriilor cunoscută ca şi Legea Missirr prin care se introduc asigurările sociale de boală. Se reglementează pentru prima dată o jurisdicţie profesională  instituindu-se în cadrul fiecărei corporaţii o comisie de arbitri competentă să soluţioneze neînţelegerile dintre meseriaşi, ori dintre aceştia şi patroni. Comisia era formată din 5 membri, câte doi aleşi de patroni, respectiv de muncitori şi un reprezentant al Guvernului. Legea instituia obligativitatea procedurii de împăciuire în faţa comisiei, fără de care nu era legal posibilă sesizarea instanţelor. Dacă prin parcurgerea procedurii de împăciuire nu se ajungea însă la un acord, arbitrajul avea caracter facultativ, deoarece depindea de voinţa părţilor să fie judecate de către comisia de arbitri. În ipoteza în care părţile consimţeau ca litigiul să fie soluţionat prin arbitraj, comisia se pronunţa printr-o hotărâre irevocabilă şi executorie.
22 februarie 1905- este adoptată Legea asupra muncii minorilor şi femeilor în industrii şi exploatări miniere, iniţiată de ministrul Lahovary, lege dată în urma participării României la Congresul Internaţional al Muncii de la Berna în anul 1905;
23 decembrie 1907 - este adoptată Legea pentru învoielile agricole;
1909 – este adoptată Legea contra sindicatelor, asociaţiilor profesionale, funcţionarilor statului, judeţului, comunelor şi stabilimentelor publice cunoscută ca „Legea Orleanu”. Cu ocazia prezentării în Parlament a proiectului de lege, s-a menţionat pentru prima dată la nivelul Forului legislativ necesitatea reglementării contractului colectiv de muncă în România. Amendamentul prin care se urmărea consacrarea legală a acestui tip de convenţie a fost însă respins. Dreptul la grevă şi libertatea de asociere au fost recunoscute de legiuitor, dar într-o formă indirectă, prin reglementarea expresă a interdicţiei de a face grevă a următoarelor categorii profesionale: funcţionarii, meseriaşii, muncitorii din întreprinderile statului şi, în general, orice salariaţi ai statului, judeţului sau comunei. În acelaşi an au fost adoptate şi Legea asociaţiilor şi Legea privind cooperativele de muncitori şi meseriaşi.
10 februarie 1910 – este adoptată Legea privind măsurile de siguranţă pentru cazane, maşini, instalaţii mecanice şi electrice;
1912 – este adoptată Legea privind organizarea meseriilor, creditului si asigurãrilor muncitoreşti cunoscută ca Legea Neniţescu (în caz de boalã, accident, bãtrâneţe şi invaliditate). Contribuţiile pentru pensia de bătrâneţe erau suportate în părţi egale de către muncitor, patron şi stat. Limita de vârstă era de 65 ani, iar perioada maximă de cotizare de 23 ani. Ea mai prevedea organizarea meseriilor (patroni şi lucrãtori) în bresle, mai multe dintre acestea formând o corporaţie.

¤     >> 1919 ÷1944         >>1945 ÷1989        >>1990 ÷azi 


 





Înapoi sus
 

Ultima actualizare: 07.02.2012