<< 1864 ÷1918 <<    ¤     >> 1945 ÷1989 >>        >> 1990 ÷azi>>

Pacea din 1919 aduce schimbări fundamentale în România. Astfel, teritoriul ţării se măreşte de la 131.353 km2 (1914) la 295.000 km2 , iar populaţia de la 6 milioane locuitori ( 1914 ) la 15 milioane locuitori.

Industriei din Vechiul Regat i se adaugă importante obiective industriale din Transilvania şi Banat.

Prin urmare, în privinţa legislaţiei, lucrurile se complică deoarece fiecare teritoriu alipit avea legile lui industriale şi de protecţie socială. De exemplu, în Transilvania se aplicau prevederile Legii XVII a industriei maghiare din 1884, care era un Cod al Industriilor, Comerţului şi Meseriilor. Bucovina şi Basarabia aveau legile lor specifice, de exemplu Statutul meseriaşilor şi Statutul muncii industriale din 1883, modificat în 1912 care reglementa condiţiile de muncă din fabrici şi întreprinderi.

29 martie 1920 – se înfiinţează Ministerul muncii şi ocrotirii sociale;

• Ministrul muncii şi ocrotirii sociale
  • Grigore Trancu-Iaşi (30 martie 1920 - 16 decembrie 1921)
  • Constantin Xeni (17 decembrie 1921 - 19 ianuarie 1922)
  • George G. Mârzescu (19 ianuarie - 26 aprilie 1922)  
    

5 septembrie 1920 este adoptată Legea pentru reglementarea conflictelor colective de muncă, denumită şi Legea Trancu-Iaş. Pentru a putea vorbi de o încetare colectivă a lucrului, în sensul legii, era nevoie ca încetarea Activităţii să fie dispusă de cel puţin 1/3 din numărul total al salariaţilor din respectiva unitate.

1921 – este adoptată Legea pentru organizarea plasării, iar în anul 1922 s-au înfiinţat "Oficiile de plasare".

• Ministrul Sănătăţii Publice, muncii şi ocrotirii sociale 
  • George G. Mârzescu (26 aprilie 1922 - 30 octombrie 1923)
  • Nicolae N. săveanu (30 octombrie - 3 noiembrie 1923)

3 noiembrie 1923 - Ministerul Sănătăţii Publice, muncii şi ocrotirii sociale s-a scindat în Ministerul Sănătăţii Publice şi ocrotirii sociale şi Ministerul muncii, cooperaţiei şi asigurării sociale 

•  Ministrul Sănătăţii Publice şi ocrotirii sociale
  • Nicolae N. săveanu (3 noiembrie 1923 - 29 martie 1926)
  • Ioan Lupa (30 martie 1926 - 4 iunie 1927)
  • ad-int. Nicolae Lupu (4 - 6 iunie 1927)
  • Ion Incule (6 iunie 1927 - 9 noiembrie 1928)
  • Sever Dan (10 noiembrie 1928 - 14 noiembrie 1929)
    

• Ministrul muncii, cooperaţiei şi asigurării sociale
  • Nicolae Chirculescu (3 noiembrie 1923 - 29 martie 1926)
  • Grigore Trancu-Iaţi (30 martie 1926 - 4 iunie 1927)
  • ad-int. Alexandru Lapedatu (4 - 6 iunie 1927)
  • Grigore Iunian (6 - 20 iunie 1927)
  • Dr. Nicolae Lupu (22 iunie 1927 - 9 noiembrie 1928)
  • Ion măducanu (10 noiembrie 1928 - 14 noiembrie 1929)
    

1926 – este adoptată Legea pentru căminele de ucenici;

1927 – este adoptată Legea pentru unificarea taxelor ce se percep la eliberarea titlurilor de capacitate profesională;

1927 – este adoptată Legea înfiinţării Serviciului de inspecţie a muncii;

1927 – este adoptată Legea pentru înfiinţarea şi organizarea camerelor de muncă şi a Consiliului superior al muncii; 

1928 – este adoptată Legea pentru ocrotirea muncii minorilor şi femeilor şi durata muncii;   

5 aprilie 1929 - este adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de “respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenăa de poziţie pe care se situau părţile.

14 noiembrie 1929 - Ministerul muncii, cooperaţiei şi asigurării sociale a fost contopit cu Ministerul sănătăţii şi ocrotirii sociale, formând Ministerul muncii, sănătăţii şi ocrotirii sociale  

•  Ministrul sănătăţii şi ocrotirii sociale
  • Ion măducanu (14 noiembrie 1929 - 6 iunie 1930)
  • D. R. Ioanişescu (7 - 12 iunie 1930)
  • ad-int. Pantelimon Halippa (13 iunie - 9 octombrie 1930)
  • Emil Haţieganu (10 octombrie 1930 - 17 aprilie 1931)
  • Dr. Ion Cantacuzino (18 aprilie 1931 - 5 iunie 1932)
  • ad-int. Alexandru Vaida-Voievod (7 - 9 iunie 1932)
  • D. R. Ioanişescu (9 iunie 1932 - 13 noiembrie 1933)
  • Constantin Dimitriu (14 noiembrie 1933  - 26 februarie 1934)
  • Dr. Ion Costinescu (26 februarie 1934 - 23 septembrie 1935)
    

1930 – este adoptată Legea pentru proteguirea muncii indigene;

21 aprilie 1931 – este adoptată Legea pentru organizarea muncii în porturi prin care se instituia în fiecare port (fluvial sau maritim) o comisie a muncii, competentă să soluţioneze litigiile dintre muncitorii din porturi şi patroni.

11 octombrie 1932 - prin Legea pentru înfiinţarea şi organizarea camerelor de muncă se creează “Fondul camerelor de muncă” constituit din: impozitul adiţional în limita Legii pentru unificarea contribuţiilor directe şi pentru înfiinţarea impozitului pe venitul global din 1932; amenzi în folosul Camerelor de muncă; subvenţii, donaţii; contribuţii ale Casei Centrale a Asigurărilor Sociale, ale statului, judeţelor, comunelor; cota – parte, fixată de minister din Fondul căminelor de ucenici.

15 februarie 1933– este adoptată Legea pentru înfiinţarea şi organizarea jurisdicţiei muncii prin care se instituiau judecătorii demuncăpe lângă camerele de muncă asimilate judecătoriilor de ocol. La fiecare judecătorie de muncă activau doi judecători, desemnaţi de Ministerul Justiţiei şi un număr de asesori şi supleanţi, care erau desemnaţi de Ministerul Muncii, la propunerea organizaţiilor profesionale ale patronilor, lucrătorilor sau ale funcţionarilor particulari. Completul de judecată era format dintr-un judecător (având calitatea de preşedinte al completului) şi doi asesori, aleşi de părţile în litigiu.

1933 – este adoptată Legea Ioanişescu, prin care este unificat sistemul de pensii. Conducerea sistemului de asigurări revine statului şi patronilor dar printre elementele negative ale legii sunt neincluderea în sistem a agricultorilor şi a pensiilor de bătrâneţe şi a ajutorului de şomaj.

1934 – este adoptatăLegea pentru perceperea şi urmărirea veniturilor publice;

9 iunie 1934 o parte din atribuţiile Ministerului muncii, sănătăţii şi ocrotirii sociale sunt preluate de Ministrul de Stat care a fost însărcinat cu conducerea unora din direcţiile şi serviciile acestuia. Pe tot timpul cât a îndeplinit aceste atribuţiuni a purtat titlul de ministru al muncii, fără ca ministerul să se fi scindat.

• Ministrul de Stat, Ministrul Muncii
  • Ion Nistor (2 octombrie 1934 - 23 septembrie 1935)
• Ministrul sănătăţii şi ocrotirii sociale
  • Dr. Ion Costinescu (2 octombrie 1934 - 23 septembrie 1935)
    

23 septembrie 1935 – atribuţiile de ministru de stat sunt reluate de ministrul muncii. mămân însă 2 ministere care au atribuţii în domeniul social: Ministerul Muncii şi Ministerul sănătăţii şi Ocrotirii Sociale  

• Ministrul muncii
  • Ion Nistor (29 august 1936 - 28 decembrie 1937)
  • Gheorghe A. Cuza (29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938)
  • Voicu Nişescu (11 februarie - 29 martie 1938)
  • Mihail Ralea (30 martie 1938 - 3 iulie 1940)
  • Stan Ghişescu (4 iulie - 14 septembrie 1940)

• Ministrul sănătăţii şi ocrotirii sociale
  • Dr. Ion Costinescu (29 august 1936 - 28 decembrie 1937)
  • George Banu (29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938)
  • Dr. Ion Costinescu (11 februarie - 29 martie 1938)

1936 - adoptarea Legii privind pregãtirea profesionalã şi exercitarea meseriilor

1937 – este adoptată Legea pentru organizarea muncii de folos obătesc;

30 martie 1938 Ministerul sănătăţii şi ocrotirii sociale devine Ministerul sănătăţii şi asistenţei sociale  

• Ministrul sănătăţii şi asistenţei sociale
  • ad-int. Armand călinescu (30 martie - 4 aprilie 1938)
  • General dr. Nicolae Marinescu (1 februarie - 23 noiembrie 1939)
  • Dr. Nicolae Hortolomei (24 noiembrie 1939 - 3 iulie 1940)
  • Victor Gomoiu (4 iulie -1 4 septembrie 1940)
    

1938 – este modificată Legea Ioanişescu şi este introdusă pensia de bătrâneţe printre beneficii dar sunt suprimate contractele colective de muncă.

La 1 aprilie 1938 se înfiinţează „Fondul Muncii”, ca serviciu în Direcţia Muncii. Fondul se constituia din taxele şi amenzile care formau Fondul pregătirii profesionale şi o contribuţie patronală de 1% asupra totalităţii salariilor efectiv plătite de întreprinderile prevăzute de legea pentru unificarea asigurărilor sociale.

La 17 octombrie 1939 se organizează Casa Personalului Ministerului Muncii, creată pentru a acorda credite funcţionarilor membri şi primirea economiilor în depozit cu dobândă. De asemenea, acordă asistenţă medicală. Casa se ocupă şi de educaţia profesională şi culturală a funcţionarilor ministerului.

24 iulie 1940 - este adoptat Decretul-lege pentru stabilirea regimului muncii în condiţii excepţionale care a reprezentat o primă reglementare adoptată în contextul declanţării în Europa a Celui de-al Doilea război Mondial prin care s-a urmărit instituirea unui regim juridic, aplicabil raporturilor de muncă în respectivele condiţii, ce prezenta particularităţ evidente. În temeiul revederilor cuprinse în acest act normativ, ziua de lucru a fost mărită iar dreptul salariaţilor la concediu de odihnă a fost suspendat. În planul conflictelor de muncă, greva şi lock-out-ul au fost interzise.

14 septembrie 1940 - se reuneşte Ministerul muncii cu Ministerul sănătăţii şi ocrotirii sociale rezultând Ministerul muncii, sănătăţii şi ocrotirii sociale

• Ministrul muncii, sănătăţii şi ocrotirii sociale
  • Vasile Iaţinschi (14 septembrie 1940 - 21 ianuarie 1941)
  • Petre Tomescu (27 ianuarie 1941 - 23 august 1944)
  • General dr. Nicolae Marinescu (23 august - 3 noiembrie 1944)
    

2 octombrie 1941 - s-a adoptat Decretul-lege nr.2741/1941 asupra regimului muncii în timp de război prin care se interzicea orice încetare a lucrului în întreprinderile militarizate fără încuviinţarea prealabilă a comandantului militar al întreprinderii, a îndrumătorului militar sau a directorului stabilimentului militar al armatei, iar, în cazul celorlalte întreprinderi, fără încuviinţarea prealabilă a inspectoratului de muncă, dată, exceptând cazurile de forţă majoră, cu avizul conducerii întreprinderii. Încălcarea acestor prevederi constituia faptă penală – „crimă de sabotaj” – şi se pedepsea cu închisoare de la 5 la 20 de ani. 

4 noiembrie 1944 se scindează atribuţiile Ministerului muncii, Sănătăţii Publice şi ocrotirii sociale în 3 ministere: Ministerul muncii, Ministerul asigurărilor sociale şi Ministerul sănătăţii şi asistenţei sociale 

•  Ministrul muncii
  • Lothar mădăceanu (4 noiembrie 1944 - 30 noiembrie 1946)

• Ministrul asigurărilor sociale
  • Gheorghe Nicolau (4 noiembrie 1944 - 28 februarie 1945)

• Ministrul sănătăţii şi asistenţei sociale
  • Daniel Danielopolu (4 noiembrie 1944 - 28 februarie 1945)

          În structura organizatorică a Ministerului Muncii intrau următoarele compartimente: Direcţia Reglementării muncii şi migraţiunilor; Direcţia Pregătirii profesionale a învăţământului muncitoresc şi a căminelor de ucenici; Direcţia Evidenţei plasării şi îndrumării muncii; Oficiul de Studiu, documentare şi îndrumare; Direcţia contabilitate; Direcţia Administrativă a personalului; Direcţia Generală a “Fondului Muncii”; Corpul de inspecţie; Serviciul Contencios; Serviciul tehnic şi de arhitectură; Casa Construcţiilor; Serviciul exterior cu Serviciul de inspecţie muncă, învăţământ – oficii de muncă, plasare şi îndrumare, cursuri şi cămine, teatre muncitoreşti, oficii de orientare profesională, institute psihotenice.

 << 1864 ÷1918 <<    ¤     >> 1945 ÷1989 >>        >> 1990 ÷azi>>