Română Engleză
a A     Trimite pe mail  
 

Prezentare şi atribuţii
 

 

Aderarea politică a României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, reprezintă doar un moment de etapă, procesul de integrare continuând şi după acest moment, prin asumarea efectivă a obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene.
În domeniul afacerilor europene, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse îndeplineşte funcţia de:
  • ducere la îndeplinire a obligaţiilor României ce decurg din statutul de Stat Membru al Uniunii Europene, pentru domeniul său de activitate;
Pentru exercitarea funcţiei sale în domeniul afacerilor europene, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse îndeplineşte următoarele atribuţii:
·         coordonează şi asigură îndeplinirea măsurilor şi activităţilor în domeniul afacerilor europene în conformitate cu prevederile Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, a celorlalte obligaţii rezultate din procesul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum şi a strategiilor şi programelor naţionale adoptate în contextul politicilor comunitare, în domeniul său de activitate;
·         urmăreşte evoluţia şi dinamica politicilor şi strategiilor Uniunii Europene şi corelaţia dintre acestea şi politicile şi strategiile naţionale din domeniul politicii sociale şi ocupării fomăei de muncă;
·         elaborează şi fundamentează poziţia României în raport cu politica şi strategia Uniunii Europene pentru domeniul său de competenţă şi asigură participarea la activităţile instituţiilor Uniunii Europene.
Direcţia Afaceri Europene este structura de specialitate din cadrul MMFES ce coordonează procesul de elaborare a contribuţiei acestei instituţii guvernamentale la formularea poziţiei României faţă de proiectele de acte normative, programele şi strategiile elaborate de Uniunea Europeană precum şi participarea reprezentanţilor ei la activitatea instituţiilor europene (Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene).
După data ademării, 1 ianuarie 2007, în vederea gestionării problematicii afacerilor europene aflate în domeniul de competenţă şi responsabilitate al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse, Direcţia Afaceri Europene desfăşoară următoarele activităţ:
a)      Coordonează, monitorizează şi sprijină îndeplinirea de către direcţiile de specialitate din cadrul MMFES a obligaţiilor care decurg din prevederile Tratatului de Aderare a României la UE, pentru domeniul de competenţă al MMFES.
b)      Elaborează pentru reuniunile miniştrilor, şedinţe de Guvern, alte reuniuni şi evenimente desfăşurate la nivel naţional şi internaţional, pentru structurile si organismele de la nivel naţional responsabile pentru gestionarea afacerilor europene, pe baza contribuţiilor direcţiilor de specialitate, note, rapoarte, analize şi sinteze privind stadiul indeplinirii obligaţiilor specifice MMFES.
c)      Elaborează note, analize şi sinteze privind evoluţia acquis-ului comunitar, a politicii şi strategiei UE sau, după caz, a politicilor desfăşurate de alte state membre ale UE, pentru domenii aflate în competenăa MMFES.
d)     Realizează coordonarea intra-ministerială în vederea elaborării poziţiilor MMFES pe problematica afacerilor europene, implicând un set de acţiuni concrete, precum:
-       asigurarea caracterului unitar şi coerent al poziţiilor MMFES în raport cu proiectele legislative, politicile, strategiile şi programele UE, a elaborării punctelor de vedere şi poziţiilor MMFES, sub formă de instrucţiuni, către Departamentul pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe şi Reprezentanăa Permanentă a României pe lângă UE;
-       participarea şi susţinerea poziţiilor MMFES în cadrul reuniunilor săptămânale ale structurii naţionale de coordonare în domeniul afacerilor europene;
-       asigurarea şi coordonarea participării experţilor MMFES la reuniunile grupurilor de experţi şi grupurilor de lucru constituite în cadrul organismelor de coordonare UE la nivel naţional, coordonarea şi pregătirea mandatelor de participare şi a intervenţiilor ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei la reuniunile Consiliului sectorial al miniştrilor UE - Ocupare, Politică Socială, sătătate şi Afacerile Consumatorului (EPSCO) precum şi a participării reprezentanţilor MMFES la comitetele şi grupurile de lucru ale Consiliului UE şi Comisiei Europene;
-       asigurarea accesului direcţiilor de specialitate din MMFES la documentele UE, prin organizarea în cadrul direcţiei a punctului de lucru securizat şi omologat ORNISS pentru primirea informaţiilor clasificate UE, recepşionate de MMFES prin reşeaua specială EXTRANET.
e)      Coordonează şi monitorizează angajamentele rezultate din procesul negocierilor de aderare la UE, precum şi a strategiilor şi programelor naţionale adoptate în contextul politicilor UE din domeniul politicii sociale şi ocupării fomăei de muncă, pe baza prevederilor Planului de măsuri prioritare pentru integrare europeană - 2007.
f)       Notifică si coordonează procesul de notificare a legislaţiei naţionale care transpune acquis-ul comunitar din domeniul politicii sociale şi ocupării fomăei de muncă şi informează Departamentul pentru Afaceri Europene cu privire la măsurile luate pentru implementarea directivelor comunitare. În plan concret, aceasta presupune:
-       coordonarea activităţilor de analiză şi notificare a unei directive, în cazul directivelor a căror transpunere presupune implicarea şi a altor instituţii, precum şi a acelor directive a căror transpunere presupune implicarea mai multor direcţii de specialitate din cadrul MMFES;
-       verificarea tabelelor de concordanţă elaborate de către Direcţiile de specialitate şi formularea, atunci când este cazul, de observaţii cu privire la ne-transpunerea sau transpunerea greşită a unor directive, verificarea gradului de transpunere a directivelor din domeniul de competenţă, asumat de către direcţiile de specialitate;
-       urmărirea permanentă a stadiului notificării directivelor din domeniul de competenţă al MMFES în baza de date a Comisiei Europene.
g)      Comunică Comisiei Europene, în cadrul unor Rapoarte de implementare, toate măsurile legislative adoptate în domeniile reglementate de directivele comunitare transpuse, potrivit domeniului de competenţă al MMFES.
h)      Coordonează şi, după caz, participă la procesul de evaluare a gradului de compatibilitate a legislaţiei naţionale în vigoare cu actele normative comunitare din domeniul politicii sociale şi ocupării fomăei de muncă şi formulează propuneri în vederea accelemării procesului de transpunere şi implementare;
i)        Monitorizează transpunerea directivelor comunitare în legislaţia naţională, urmăreşte asigurarea conformităţi proiectelor de acte normative care transpun în legislaţia naţională acte comunitare şi avizează proiectele de acte normative cu relevanţă comunitară. Acţiunile concrete desfăşurate în acest plan, sunt:
-       Iniţiază şi formulează propuneri privind orientările de bază referitoare la ansamblul acţiunilor care vizează asumarea obligaţiilor de stat membru ale României în domeniul muncii, solidarităţii sociale, protecţiei sociale şi familiei;
-       Colaborează cu compartimentele similare din institutii cu responsabilitati in domeniul politicii sociale, in vederea elaborarii documentelor de programare şi raportare a asumării obligaţiilor de stat membru, potrivit metodologiilor elaborate de către Comisia Europeană;
j)        Participă şi fundamentează sau, după caz, coordonează elaborarea şi adoptarea strategiilor naţionale sectoriale relevante în raport cu strategiile UE, şi participă la monitorizarea implementării acestora în conformitate cu calendarul de monitorizare stabilit la nivel naţional sau comunitar.
k)      Desfăşoară acţiuni de pregătire pentru a face faţă solicitărilor venite din partea Comisiei Europene, a Curăii Europene de Justiţie şi a altor instituţii europene, în cadrul procedurii de sancţionare (infringement procedure).
 
În desfăşurarea activităţilor sale, Direcţia Afaceri Europene colaborează:
  •  în interior, cu compartimentele de afaceri europene din instituţiile aflate în subordinea şi coordonarea MMFES şi direcţiile şi compartimentele tehnice de specialitate ale acestuia;
  •  în exterior, cu Departamentul pentru Afaceri Europene din subordinea Guvernului României, cu Ministerul Afacerilor Externe, cu structurile similare din cadrul ministerelor şi altor autorităţ şi instituţii publice din cadrul administraţiei centrale precum şi cu instituţiile şi organismele UE, direct sau prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României la UE.




Înapoi sus
 

Ultima actualizare: 06.09.2010