- Minister . . .
- Domenii
-
-
Programe şi strategii forţă de muncăMobilitatea forţei de muncăSănătate şi securitate în muncăPolitici familiale, incluziune şi asistenţă socialăPensiiAfaceri europeneSecuritate socială pentru lucrătorii migranţiRelaţii bilaterale şi organizaţii internaţionaleManagement fonduri europeneDialog socialPolitici publiceProtecția CopiluluiProtecția Persoanelor cu HandicapInspecția Socială

-
- Portaluri . . .
- Min.muncii din UE

Statutul judecătorilor şi procurorilor
Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor *** Republicată
Beneficiari:
a) judecătorii;
b) procurorii;
c) magistraţii-asistenţi;
d) personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurărilor;
e) soţul supravieţuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul, la împlinirea vârstei de 60 de ani, la pensia de urmaş în condiţiile prevăzute de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susţinătorul, actualizată, după caz;
f) copiii minori ai judecătorului sau procurorului decedat, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, au dreptul la pensia de urmaş, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susţinătorul decedat, actualizată, după caz, în condiţiile Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi în procentele prevăzute de această lege, în funcţie de numărul de urmaşi;
g) în cazul în care la data decesului procurorul sau judecătorul nu îndeplineşte condiţiile de acordare a pensiei de serviciu, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, au dreptul la o pensie de urmaş în cuantum de 75% din indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, în condiţiile prevăzute de Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţii de pensionare:
- judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu;
- judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensie dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.
- de pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură;
- persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime de minim 25 de ani în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile;
- de prevederile acestei legi pot beneficia şi judecătorii şi procurorii pensionaţi anterior intrării în vigoare a prezentei legi, care beneficiază de pensie în sistemul public şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea pensiei de serviciu. În acest caz, pensia de serviciu se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi nivel al instanţei sau parchetului unde a funcţionat înaintea eliberării din funcţia de judecător sau procuror, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie;
- judecătorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public. Judecătorii şi procurorii militari pot opta între pensia de serviciu şi pensia militară de serviciu.Pensia prevăzută de prezentul articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă;
- judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anticipat, cu reducerea vârstei de pensionare prevăzute de prezenta lege cu până la 5 ani, în cazul în care depăşesc vechimea de 25 de ani în magistratură cu cel puţin 5 ani.
Modul de calcul al pensiei:
- judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării;
- pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de minim 25 de ani în magistratură, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul;
- Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată;
- partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public, se suportă din bugetul de stat.
ATENŢIE!!!
Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 70 de ani. Până la vârsta de 65 de ani, magistratul poate opta să rămână în funcţie, însă după împlinirea acestei vârste, pentru menţinerea în activitate este necesar avizul anaul al Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătorii şi procurorii care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.

Ultima actualizare: 24.05.2012





