- Minister . . .
- Domenii
-
-
Programe şi strategii forţă de muncăMobilitatea forţei de muncăSănătate şi securitate în muncăPolitici familiale, incluziune şi asistenţă socialăPensiiAfaceri europeneSecuritate socială pentru lucrătorii migranţiRelaţii bilaterale şi organizaţii internaţionaleManagement fonduri europeneDialog socialPolitici publiceProtecția CopiluluiProtecția Persoanelor cu HandicapInspecția Socială

-
- Portaluri . . .
- Min.muncii din UE

Întâlnirea domnului Marian SÂRBU, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, cu doamna Tatiana GOLIKOVA, ministrul sănătăţii şi dezvoltării sociale din Federaţia Rusă
3 Martie 2009
Joi, 26 februarie 2009, domnul Marian SÂRBU, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, s-a întâlnit la Moscova, cu doamna Tatiana GOLIKOVA, ministrul sănătăţii şi dezvoltării sociale din Federaţia Rusă.
În cadrul convorbirii au fost abordate teme de interes comun aflate pe agenda bilaterală şi europeană: măsurile adoptate pentru depaşirea efectelor crizei economice si financiare, modalităţile de protejare a categoriilor defavorizate în fiecare dintre cele două state, modul în care funcţionează dialogul social şi posibilităţile de fructificare a experienţei expertilor din cele două state.
Domnul ministru Marian Sârbu a propus stabilirea unei relaţii de cooperare între cele doua ministere prin încheierea unui Protocol de cooperare, care va fi convenit în perioada următoare.
Ministrul muncii a adresat doamnei Tatiana GOLIKOVA, ministrul sănătăţii şi dezvoltării sociale din Federaţia Rusă, invitaţia de a efectua o vizită în România, ocazie cu care să fie semnat Protocolul de cooperare între cele două ministere.
Direcţia Politici Publice şi Comunicare
3 Martie 2009

Ultima actualizare: 25.05.2012





