Română Engleză
a A     Trimite pe mail  
 

Comunicat de presă privind întâlnirea grupului de lucru constituit pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din sectorul bugetar
 

 

Miercuri, 4 martie 2009, la sediul Ministerului Muncii, a  avut loc o primă întâlnire a grupului de lucru constituit pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din sectorul bugetar.
Tema întâlnirii a fost elaborarea proiectului de lege privind salarizarea unitară din sistemul bugetar.
Grupul de lucru este constituit atât din reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ai Ministerului Finanţelor Publice, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cât şi din reprezentanţi ai partenerilor sociali.
La întâlnire au participat, din partea Ministrului Muncii,  domnul secretar  de stat Valentin Mocanu, domnul secretar de stat Dumitru Nicu – Cornoiu şi domnul Răzvan Condurăţeanu – consilier personal al ministrului muncii.
S-a stabilit ca grupul de lucru să se întâlnească săptămânal sau, dacă va fi necesar,  mai frecvent.
 
 
 
 
 
 

Direcţia Politici Publice şi Comunicare



4 Martie 2009

Înapoi sus
 

Ultima actualizare: 25.05.2012