- Minister . . .
- Domenii
-
-
Programe şi strategii forţă de muncăMobilitatea forţei de muncăSănătate şi securitate în muncăPolitici familiale, incluziune şi asistenţă socialăPensiiAfaceri europeneSecuritate socială pentru lucrătorii migranţiRelaţii bilaterale şi organizaţii internaţionaleManagement fonduri europeneDialog socialPolitici publiceProtecția CopiluluiProtecția Persoanelor cu HandicapInspecția Socială

-
- Portaluri . . .
- Min.muncii din UE

Prima reuniune formală din acest an a Consiliului Ocupare, Politică Socială, Sănătate și Afacerile Consumatorului (EPSCO)
10 Martie 2009
În perioada 9-10 martie 2009, Preşedinţia Cehă a Uniunii Europene a organizat la Bruxelles, prima reuniune formală din acest an a Consiliului Ocupare, Politică Socială, Sănătate și Afacerile Consumatorului (EPSCO).
Delegaţia României la acest eveniment a fost condusă de domnul Marius LAZĂR, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, coordonator al domeniilor legislaţiei muncii, asigurărilor sociale, securităţii şi sănătăţii la locul de muncă şi relaţiei cu Parlamentul.
În prima zi (9 martie a.c.) a Consiliului EPSCO au fost dezbătute probleme referitoare la domeniul ocupare și politică socială.
Principalul punct al reuniunii, în ceea ce privește domeniul ocupare și politică socială, a fost axat pe pregătirea Consiliului European de Primăvară care se va desfăşura în perioada 19-20 martie 2009, şi anume adoptarea şi dezbaterea politică a Mesajelor cheie din partea Consiliului EPSCO.
Mesajele cheie au fost elaborate în comun de cele două Comitete ale Consiliului UE din domeniile ocupare şi politică socială, respectiv Comitetul pentru Ocupare (EMCO) şi Comitetul pentru Protecţie Socială (SPC).
Mesajele cheie au la bază Comunicarea Comisiei către Consiliul European privind Planul european de redresare economică, precum şi o serie de documente din domeniul ocupării forţei de muncă şi politici sociale, respectiv Raportul Comun privind Ocuparea 2008/2009, Propunerea pentru o decizie a Consiliului asupra Liniilor directoare pentru politicile de ocupare ale statelor membre şi Raportul Comun privind Protecţia şi Incluziunea Socială 2009.
Mesajele principale reflectă realitatea şi identifică subiectele majore de politică socială şi ocuparea forţei de muncă în contextul economic şi financiar actual: şomaj, măsuri active pe piaţa muncii, crearea unui echilibru între calificările profesionale şi cerinţele pieţei muncii, consolidarea angajamentului faţă de incluziunea socială şi obiectivele de protecţie socială.
România consideră că, în contextul actualei crize economice, o reacţie comună este imperativă, adoptarea Planului european de redresare economică fiind o confirmare a capacităţii statelor membre şi instituţiilor Uniunii Europene de a răspunde ferm acestor provocări.
Din această perspectivă, România a apreciat prioritatea asumată de Preşedinţia Cehă de a focaliza atenţia asupra promovării multiplelor tipuri de mobilitate – ocupaţională, geografică şi socială – ca premise ale îmbunătăţirii funcţionării pieţelor muncii, asigurării coeziunii sociale şi menţinerii competitivităţii economice.
România şi-a propus pe termen scurt şi mediu creşterea performanţelor în domeniul ocupării şi formării forţei de muncă, prin investiţii în educaţie şi programe de formare, flexibilizarea anumitor tipuri de relaţii de muncă şi aplicarea unor măsuri de securizare a locurilor de muncă, precum şi prin sprijinirea persoanelor vulnerabile din punct de vedere social să participe pe piaţa muncii.
Totodată, în cadrul reuniunii miniştrilor muncii din Statele Membre ale UE au fost adoptate Concluziile Consiliului privind Comunicarea Comisiei: Noi calificări pentru noi locuri de muncă - anticiparea şi asigurarea corespondenţei între cerinţele pieţei muncii şi calificări.
De asemenea, în contextul crizei economice şi financiare globale, Comisia Europeană, prin comunicarea cu privire la Planul European de Relansare Economică (COM (2008) 800/26.11.2008), a reiterat intenţia de a transforma Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG), stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1927/2006, într-un instrument eficient de intervenţie.
Comisia Europeană a propus modificarea Regulamentului (CE) nr. 1927/2006 în sensul facilitării acţiunilor finanţate pentru eficientizarea sprijinului acordat lucrătorilor disponibilizaţi ca urmare a procesului de globalizare şi extinderea temporară a scopului Fondului la disponibilizările provocate de impactul crizei financiare şi economice.
În cadrul reuniunii EPSCO a fost prezentat raportul de progres al acestui dosar la nivel european şi următorii paşi ce vor fi parcurşi pentru adoptarea cât mai curând posibil a modificării Regulamentului.
De asemenea, a avut loc o dezbatere politică pe tema amendării Directivei Consiliului 92/85/EEC privind introducerea de măsuri pentru încurajarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătoarelor gravide şi a lucrătoarelor lăuze sau care alăptează.
Comisia Europeană a elaborat şi a supus dezbaterii un proiect de modificare a prevederilor directivei 92/85/CEE, care urmăreşte în principal extinderea duratei concediului de maternitate (de la 14 la 18 săptămâni) şi creşterea nivelului de protecţie a lucrătoarelor.
România susţine iniţiativa revizuirii acestei directive, apreciind că în contextul demografic şi economic actual, concilierea cu succes a vieţii profesionale cu viaţa personală şi menţinerea stării de sănătate a lucrătoarelor şi copiilor lor, au o importanţă deosebită.
România a salutat adoptarea de către Consiliul EPSCO a Concluziilor Consiliului privind Comunicarea Comisiei: Impactul liberei circulaţii a lucrătorilor în contextul extinderii UE – Raportul asupra primei faze (1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008) a Aranjamentelor tranzitorii stabilite prin Tratatul de aderare 2005, cât şi urmare a cerinţelor corespunzătoare Aranjamentului tranzitoriu stabilit prin Tratatul de aderare 2003 – Mobilitatea profesională şi geografică a forţei de muncă şi libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Uniunii Europene
România apreciază importanţa abordării problematicii mobilităţii lucrătorilor, de o manieră integrată, sub aspect social, profesional şi geografic.
România susţine liberalizarea pieţei forţei de muncă şi eliminarea restricţiilor impuse cetăţenilor români pe piaţa forţei de muncă.
Direcţia Politici Publice şi Comunicare
10 Martie 2009

Ultima actualizare: 25.05.2012





