- Minister . . .
- Domenii
-
-
Programe şi strategii forţă de muncăMobilitatea forţei de muncăSănătate şi securitate în muncăPolitici familiale, incluziune şi asistenţă socialăPensiiAfaceri europeneSecuritate socială pentru lucrătorii migranţiRelaţii bilaterale şi organizaţii internaţionaleManagement fonduri europeneDialog socialPolitici publiceProtecția CopiluluiProtecția Persoanelor cu HandicapInspecția Socială

-
- Portaluri . . .
- Min.muncii din UE

Întâlnirea conducerii Ministerului Muncii, Familei şi Protecţiei Sociale cu reprezentanţii FMI
13 Martie 2009
Vineri, 13 martie 2009, la sediul Ministerului Muncii a avut loc întâlnirea domnului ministru Marian Sârbu şi ai altor reprezentanţi ai ministerului cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene.
Discuţiile au avut în vedere politicile în domeniile: salarizării, ocupării, asistenţei sociale şi pensiilor.
In ceea ce priveşte politica de salarizare, reprezentanţii FMI au fost interesaţi de propunerile de reformă din următorii ani, precum şi de posibilităţile de simplificare a sistemului de salarizare atât în sectorul public, cât şi în cel privat.
Domnul Marian Sârbu a precizat că în perioada următoare se are în vedere reformarea sistemului de salarizare prin elaborarea unei legi unice de salarizare în sectorul bugetar, urmărindu-se, totodată, şi o ajustare a sporurilor acordate în acest sector.
Calendarul de lucru în domeniul politicii de salarizare, în perioada imediat următoare, vizează două aspecte: elaborarea OUG pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din sectorul bugetar şi elaborarea legii unice de salarizare în sectorul bugetar, împreună cu reprezentanţii partenerilor sociali.
Cel de-al doilea domeniu în cadrul căruia s-au purtat discuţiile a fost cel al ocupării.
Astfel, în perioada următoare se are în vedere modificarea problematicii măsurilor active pe piaţa muncii, punându-se accent pe formarea profesională continuă. In perspectivă, se urmăreşte şi prelungirea perioadei de şomaj faţă de perioada actuală, cu încă trei luni.
In ceea ce priveşte domeniul asistenţei sociale, în perioada următoare s-a stabilit reanalizarea întregului sistem de prestaţii sociale pentru eficientizarea folosirii banilor din acest domeniu, încercându-se o comasare a prestaţiilor acordate. Totodată, se au în vedere criteriile de eligibilitate a beneficiarilor prestaţiilor de asigurări sociale, pentru acoperirea toturor categoriilor defavorizate.
In ceea ce priveşte calendarul de lucru, se urmăreşte realizarea unei noi matrice de asistenţă socială.
In domeniul pensiilor, domnul Marian Sârbu a declarat că ţinta pentru perioada următoare o constituie atingerea valorii punctului de pensie la nivelul de 45% din salariul mediu pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Aceasta a fost prima întâlnire care a avut loc cu reprezentanţii FMI, la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, urmând ca în perioada următoare negocierile să continue.
Direcţia Politici Publice şi Comunicare
13 Martie 2009

Ultima actualizare: 25.05.2012





