Română Engleză
a A     Trimite pe mail  
 

COMUNICAT DE PRESĂ
 

 
 
În vederea simplificării sistemului de salarizare şi ierarhizare, proces ce se va realiza în cursul anului 2010, fost înfiinţată potrivit legii, o comisie bipartită, alcătuită din specialişti ai ministerelor şi reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional.
Prima întâlnire a comisiei va avea loc miercuri, 6 ianuarie 2010, ora 1000 la sediul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
 
Informaţii suplimentare:
 
 
  • Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit art. 47, a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2010.  
  • Legea se aplică etapizat în perioada 2010 – 2015, prin majorări succesive şi diferenţiate a salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază pentru personalul militar şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, astfel încât la sfârşitul intervalului să se ajungă la un raport între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar de 1 la 12.
 
  • La trecerea de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salariare, atât în anul 2010, cât şi în perioada de implementare a legii, nu va fi diminuat salariul brut de care beneficiază personalul potrivit actualelor reglementări.
  • Salariile de bază şi soldele funcţiilor de bază, care la data de 31 decembrie 2009 aveau o valoare mai mică de 705 lei/lună, vor fi majorate la această valoare, începând cu data de 1 ianuarie 2010.
  
 
Direcţia Politici Publice şi Comunicare 

 



4 Ianuarie 2010

Înapoi sus
 

Ultima actualizare: 25.05.2012