- Minister . . .
- Domenii
-
-
Programe şi strategii forţă de muncăMobilitatea forţei de muncăSănătate şi securitate în muncăPolitici familiale, incluziune şi asistenţă socialăPensiiAfaceri europeneSecuritate socială pentru lucrătorii migranţiRelaţii bilaterale şi organizaţii internaţionaleManagement fonduri europeneDialog socialPolitici publiceProtecția CopiluluiProtecția Persoanelor cu HandicapInspecția Socială

-
- Portaluri . . .
- Min.muncii din UE

Comunicat de presă
Conferința a reunit peste 300 de participanți, reprezentanți ai organizațiilor internaționale si ai diferitelor structuri ale administrației publice centrale si locale : parlamentari, ministere, agenții, prefecturi, direcții generale de asistență socială și protecția copilului, agentii judetene pentru prestatii sociale, inspectoratele școlare, precum și reprezentanții mediului academic, ai societății civile și ai organizațiilor neguvernamentale de la nivel național și local.
De asemenea prima partea a Conferintei a fost marcata de intervenția reprezentanților Ministerului Sănătății – domnul secretar de stat Cristian Anton IRIMIE, Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului – doamna director general Liliana PREOTEASA, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, sesiunea fiind moderată de domnul prof. univ. dr. Cătălin ZAMFIR, Ambasador al Anului European 2010 pentru Combaterea Sărăciei și a Excluziunii Sociale.
1 Martie 2010
Sub coordonarea doamnei secretar de stat NEDELCU MARIANA, in data de 19 februarie 2009, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a organizat la București, Palatul Parlamentului, Conferința de deschidere a Anului European 2010 pentru Combaterea Sărăciei și a Excluziunii Sociale ce a avut ca obiectiv lansarea în România a Anului European 2010 în cadrul angajamentului ferm al UE de a-si dedica eforturile din acest an combaterii sărăciei și excluziunii sociale, cu scopul reafirmării și întăririi angajamentelor sale politice de la începutul Strategiei de la Lisabona, pentru realizarea unui „impact decisiv asupra eradicării sărăciei”.
Impactul pe care Anul European 2010 și-l propune în sensibilizarea cu privire la excluziunea socială și în promovarea incluziunii active este cu atât mai semnificativ cu cât consecințele crizei economice și financiare și-au pus amprenta asupra dezvoltării și ocupării forței de muncă în toate statele UE, iar cei care sunt cei mai afectați sunt persoanele cele mai vulnerabile din punct de vedere social.
Deși suntem la 10 ani de la încheierea procesului strategic demarat la Lisabona de către Uniunea Europeană mai sunt mulți pași de făcut pentru a atinge acest deziderat. 2010 este anul de reînnoire a angajamentelor naționale pentru adaptarea politicilor de incluziune socială, pentru a stabili măsuri concrete și realiste care să contribuie la ameliorarea stării de sărăcie și în primul rând la îmbunătățirea situației familiilor cu copii în întreținere.
Doamna secretar de stat Mariana Nedelcu a prezentat Planul Național de Implementare al Anului European 2010, iar în sesiunea de deschidere au susținut alocuțiuni: doamna Roberta Alma ANASTASE, Președinte al Camerei Deputaților, domnul Mihai ȘEITAN, Ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, domnul Daniel Petre FUNERIU- Ministru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, doamna Anne DEGRAND – GUILLAUD, coordonator al Anului European 2010 din partea Comisiei Europene, domnul Silviu BIAN, Președinte al Agenției Naționale pentru Ocupare.
Conferința a continuat cu sesiunea dedicată unor modele de bune practici care au contribuit la îmbunătățirea situației persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile și cu prezentarea unor povești de viața ale unor persoane care au depășit cu succes situații de sărăcie și excluziune socială. În cadrul acestei sesiuni, au susținut prezentări reprezentanți ai : Asociației „Constantin Brâncoveanu” (Bacău), Asociației „Ovidiu Rom” (București), Fundației „Alături de Voi” (Iași), Asociației „Esperando” (Baia Mare), Organizației „Cercetașii României” (Brașov), Fundației „SamuSocial” (București), Asociația „1 iunie” (Buzău), domnul Matei Ghigiu, persoană cu dizabilități si Ambasador al Anului European 2010.
Finalul Conferinței a fost marcat de susținerea unor momente artistice susținute de copii cu dizabilități din cadrul Fundației ”Trebuie” Fetești si persoane vârstnice din cadrul Asociației Constantin Brâncoveanu Bacău.
Principalele concluzii desprinse pe parcursul defășurării conferinței au fost :
· necesitatea creșterii gradului de informare a opiniei publice cu privire la fenomenul sărăciei și excluziunii sociale și a mobilizării actorilor din domeniu în lupta împotriva excluziunii sociale;
· schimbarea mentalității cetățenilor cu privire accesarea drepturilor sociale și îmbunătățirea comunicării între structurile administrației și cetățeni și între administrație și societate civilă;
· necesitatea reevaluării politicilor sociale dezvoltate în ultimul deceniu, în mod special a sistemului de prestații sociale astfel încât acestea să devină un răspuns ferm și eficient la problemele sociale ale cetățenilor;
· focalizarea prestațiilor sociale non-contributive pe grupurile cele mai vulnerabile va permite întreruperea ciclului transmiterii sărăciei de la o generație la alta, iar în anumite zone poate chiar eradicarea sărăciei absolute.
Principalele activități avute în vedere în România pe parcursul derulării acestui an sunt :
· Olimpiada Copiilor „Pentru Viitor” ce va fi organizată cu scopul promovării ideii de diversitate şi de acces la oportunităţi și care va consta în organizarea unui concurs de aptitudini, pentru copiii / elevii din clasele de excelenţă care au vârsta cuprinsă între 10 – 14 ani, situaţie familială precară şi rezultate şcolare excepţionale, dându-le posibilitatea de a se implica în diferite activităţi: dans, muzică, dezvoltarea de proiecte locale şi de participare socială ;
· Jurnalistul Actor Social - concurs cu un număr de articole ce vor fi grupate pe trei subiecte majore din domeniul excluziunii sociale ; juriul desemnat va selecta unul din aceste cazuri şi jurnalistul va trebui să îl monitorizeze şi să se implice în soluţionarea lui, iar la intervale regulate de timp să scrie o serie de articole despre evoluția cazului ;
· Campania de promovare a drepturilor sociale cu scopul creşterii gradului de informare a cetățenilor cu privire la drepturile sociale din România, precum și sprijinirea potențialilor beneficiari în favorizarea accesului la drepturi.
CABINET SECRETAR DE STAT
1 Martie 2010

Ultima actualizare: 07.02.2012





