Română Engleză
a A     Trimite pe mail  
 

Raportul privind incluziunea socială în România în anul 2008
 

 

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a elaborat acest raport în scopul prezentării indicatorilor de incluziune socială în contextul evoluţiilor macroeconomice şi al politicilor sociale din anul 2008.
Calculul indicatorilor de incluziune socială s-a realizat de către Institutul Naţional de Statistică (pentru o serie de indicatori primari, secundari şi terţiari), precum şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (o parte din indicatorii terţiari).
Raportul prezintă succint principalele politici sociale implementate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în anul 2008, cu impact asupra reducerii sărăciei şi creşterii incluziunii sociale.
Cu ajutorul reprezentărilor grafice şi tabelelor s-a conturat un tablou al sărăciei la nivel regional, pe medii de rezidenţă şi pentru diverse categorii sociale. Astfel, s-a constatat existenţa unor grupuri de persoane vulnerabile, ce necesită politici ţintite pentru îmbunătăţirea situaţiei lor socio-economice.
Anexele la raport prezintă setul de indicatori de incluziune socială referitori la sărăcia absolută şi relativă, inegalitatea veniturilor, locuire, accesul la educație, sănătate, justiție.


25 Iunie 2010

Înapoi sus
 

Ultima actualizare: 25.05.2012