Română Engleză
a A     Trimite pe mail  
 

COMUNICAT DE PRESĂ
 

 
Reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în colaborare cu angajaţii prefecturilor au început din luna mai un amplu control de verificare a modului de aplicare a „Legii privind venitul minim garantat” ( Legea nr.416 / 2001).  
Controlul a fost declanșat simultan în toate județele, echipele de control fiind alcătuite la nivelul fiecărui județ din inspectori sociali și angajați ai prefecturilor.
Datele de mai jos relevă activitatea acestor comisii până la data de 16 iulie 2010.
 
Numărul total de primării inspectate de la data declanşării controlului este de 1.403, reprezentând 44.11% din numărul total de primării existente în ţară (3,181 primării)
De la începutul controlului şi până în data de 16 Iulie 2010, au fost verificate un număr de 71,334 dosare, reprezentând 53.31% din total dosare privind acordarea venitului minim garantat, aflate în plată, aferente primăriilor controlate (total dosare 133,798 ).
În judeţele Bihor, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Prahova, Teleorman, Timiş au fost verificate toate dosarele aflate în plată la această dată.
 
Principalele abateri constatate, cu privire la modul de aplicare a Legii 416/2001, privind acordarea venitului minim garantat, au fost:
 - nerespectarea obligaţiei beneficiarilor de venit minim garantat, de a face dovada că sunt în evidenţa AJOFM;
 - lipsa sau neactualizarea, conform legii, a actelor doveditoare cu privire la veniturile beneficiarilor ;
 - nerespectarea obligaţiei primarilor de a efectua anchete sociale din 6 în 6 luni ;
 - nerespectarea de către primari, a obligaţiei de a da dispoziţie scrisă la momentul modificării cuantumului sau încetarii dreptului de ajutor social ;
 - nerespectarea obligaţiei, în cazul persoanelor apte de muncă, de a prezenta din 3 în 3 luni adeverinţe de la AJOFM, prin care să facă dovada că se află în căutarea unui loc de muncă;
 - lipsa actelor doveditoare prind incapacitatea de muncă ;
 - nerespectarea obligaţiei beneficiarului de a efectua acţiuni de interes local;
 - nerespectarea obligaţiei primarilor de a întocmi planul de acţiuni sau lucrări de interes local, de repartizare a orelor de muncă conform legii, da a ţine evidenţa efectuării orelor de muncă sau de afişare a listei cu beneficiarii de venit minim garantat .
 
Până la acest moment, din totalul dosarelor verificate la nivel naţional, au fost propuse spre a fi suspendate sau încetate la plată, cumulat de la începutul controlului, un număr de 17,859 dosare, adică 25% dintre acestea (13.35% din totalul dosarelor existente în primăriile inspectate).
De asemenea, în această perioadă, pentru nerespectarea Legii privind venitul minim garantat, au fost aplicate amenzi primăriilor în sumă totală de 118,800 lei.
 
Misiunea de control cu privire la modul de respectarea şi aplicare a legii privind venitului minim garantat, va continua până la verificarea tuturor primăriilor din ţară.
 


19 Iulie 2010

Înapoi sus
 

Ultima actualizare: 06.09.2010