COMUNICAT DE PRESĂ



 

Cu privire la unele informaţii eronate apărute în mass-media privind desfiinţarea unor autorităţi / agenţii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale precum:
- Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap
- Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului
- Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi
 
facem următoarele precizări:
 
          În conformitate cu prevederile Ordonanţei 68/2010 a fost aprobată reorganizarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a agenţiilor / autorităţilor din subordinea acestuia.
Reorganizarea va avea la bază  transformarea în direcţii generale în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a autorităţilor / agenţiilor menţionate mai sus, fiind prevăzută şi o reducere a numărului total de posturi.
          Menţionăm faptul că posturile ce urmează a fi restructurate în urma reorganizării autorităţilor / agenţiilor de mai sus, sunt o parte din posturile aferente compartimentelor: administrativ, financiar-contabil şi relaţii cu publicul.
Activitatea acestor compartimente va fi preluată de compartimentele similare din cadrul ministerului muncii, urmând a se organiza pentru personalul ce va deservi aceste compartimente, o selecţie în funcţie de competenţe, în baza unor teste de evaluare profesională.
          Subliniem faptul că în urma reorganizării acestor autorităţi /agenţii, nu va fi afectată sub nicio formă activitatea de bază, personalul de specialitate care deservea agenţiile şi autorităţile mai sus menţionate fiind preluat în cadrul  noilor direcţii din ministerului muncii în urma unor teste de evaluare  privind pregătirea profesională pentru activitatea ce urmează să o desfăşoare.
 
          Reorganizarea ministerului  va avea ca rezultat atât flexibilizarea relaţiilor la nivel administrativ - organizatoric cât şi eficientizarea personalului angajat în ministerul muncii.   
 
 
Direcţia Politici Publice şi Comunicare
 
 

 



Data articolului: 2010-07-22