COMUNICAT DE PRESĂ



 În vederea respectării dispoziţiilor Legii 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost stabilite etapele de finalizare a proiectului de lege simplificat privind salarizarea în sectorul public pentru anul 2011.

           Astfel, în cadrul întâlnirii Comisiei bipartite formată din reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ai Ministerului Finanţelor Publice, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi câte un reprezentant desemnat de către confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, ce are rolul de a analiza şi formula soluţii privind reforma sistemului public de salarizare, au fost agreate următoarele etape în reforma sistemului de salarizare şi ierarhizare a posturilor din sectorul bugetar:
1.  Elaborarea unui nou proiect simplificat al legii-cadru de salarizare a personalului bugetar. Acest proiect de lege va descrie noul sistem de ierarhizare a posturilor şi noua grilă de salarizare din sectorul bugetar şi va cuprinde şi propunerile de simplificare propuse de Comisia bipartită.
Principalele etape în elaborarea proiectului  simplificat privind legea-cadru sunt:
1.     Separat de procesul de elaborare al noului proiect de lege de simplificare a sistemului de salarizare şi ierarhizare a posturilor din sectorul bugetar, care va presupune un mecanism de trecere etapizată, va fi elaborat un proiect distinct de act normativ, care va reglementa salarizarea personalului bugetar în anul 2011, ca o etapă în aplicarea legii-cadru.
Principalele etape în elaborarea proiectului care va reglementa salarizarea personalului bugetar în anul 2011, sunt:
Cele doua proiecte de lege, ce vizează sistemul de salarizare şi ierarhizare a posturilor din sectorul bugetar, urmează a fi finalizate după terminarea procedurilor de dezbatere publică, astfel încât să poată fi înaintate spre discuţie şi aprobare în Guvern, pentru a intra în dezbaterea Parlamentului la începutul sesiunii parlamentare.  
 
 
 
Direcţia Politici Publice şi Comunicare


Data articolului: 2010-07-27