Română Engleză
a A     Trimite pe mail  
 

INFORMARE DE PRESĂ
 

  

Vineri, 29 octombrie 2010, la Palatul Parlamentului a avut loc Conferinţa româno-austriacă cu tema: „Strategii pentru integrarea pe piaţa muncii a grupurilor dezavantajate: economia socială şi microfinanţarea ca instrumente ale politicilor pentru piaţa muncii”.
Evenimentul s-a desfăşurat în contextul Protocolului de colaborare între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România şi Ministerul Federal pentru Muncă, Afaceri Sociale şi Problemele Consumatorului din Austria, semnat la 26 iunie 2008, la Bucureşti şi aprobat prin HG nr. 1650/2008.
Tema abordată în cadrul acestei conferinţe are o relevanţă deosebită din perspectiva reducerii incidenţei inactivităţii şi sărăciei în România. Prin acest demers, s-au diseminat informaţii de actualitate cu privire la cele mai bune metode de accesare a surselor de finanţare şi de dezvoltare a micilor afaceri sustenabile, care contribuie la diminuarea riscului excluziunii sociale şi au un potenţial semnificativ de creare de locuri de muncă, un element extrem de relevant în contextul impactului crizei economice asupra pieţei muncii din România.
Un modul special în cadrul conferinţei l-a constituit întâlnirea cu domnul Muhammad Yunus, profesor în economie, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2006, care şi-a adus o contribuţie semnificativă în dezvoltarea conceptelor de microcreditare şi microfinanţare.
            Prezent la acest eveniment, domnul secretar de stat Valentin Mocanu a subliniat în cadrul intervenţiei sale potenţialul  instrumentelor de microfinanţare în reducerea incidenţei sărăciei şi stimularea măsurilor de antreprenoriat pentru persoanele supuse riscului de excluziune socială.
“Un loc de muncă, fie că e vorba de muncă salariată sau activitate pe cont propriu, este singurul răspuns pentru combaterea sărăciei şi asigurarea unei creşteri economice sustenabile”, a declarat domnul Valentin Mocanu. De asemenea, domnul secretar de stat a adăugat că “modelul profesorului Yunus de activare socială şi de distribuire a bunăstării către cele mai defavorizate pături ale societăţii s-a dovedit sustenabil, fiind de fapt o îmbinare a principiilor economiei concurenţiale cu dezideratele sociale. Probabil că acesta este modelul economic al viitorului şi trebuie să înţelegem că o dezvoltare economică sustenabilă nu poate fi asigurată fără promovarea coeziunii sociale.”
 Informaţii suplimentare:
Mai multe detalii privind conceptul dezvoltat de Muhammad Yunus accesând linkul: http://www.muhammadyunus.org/


29 Octombrie 2010

Înapoi sus
 

Ultima actualizare: 25.05.2012