- Minister . . .
- Domenii
-
-
Programe şi strategii forţă de muncăMobilitatea forţei de muncăSănătate şi securitate în muncăPolitici familiale, incluziune şi asistenţă socialăPensiiAfaceri europeneSecuritate socială pentru lucrătorii migranţiRelaţii bilaterale şi organizaţii internaţionaleManagement fonduri europeneDialog socialPolitici publiceProtecția CopiluluiProtecția Persoanelor cu HandicapInspecția Socială

-
- Portaluri . . .
- Min.muncii din UE

COMUNICAT DE PRESĂ
6 Octombrie 2011
Învaţă să formezi un copil, înscrie-te la Şcoala Bonelor!
Într-o perioadă în care angajatorii pun tot mai mult accentul pe pregătirea specială a personalului, pe specializarea strictă în domeniul de activitate, solicitând diplome şi certificate autorizate, Fundaţia Romanian Angel Appeal oferă, din 2012, cursuri gratuite de calificare şi acreditare a 2000 de femei, din toată ţara, în ocupaţia de bonă/baby-sitter. Certificatele obţinute de cursante la absolvire sunt recunoscute în Uniunea Europeană.
Pentru că autorităţile publice locale din Regiunea 8 (Bucureşti-Ilfov) şi cele din Regiunea 1 Nord-Est au fost primele care şi-au manifestat interesul pentru organizarea cursurilor gratuite de bonă/baby-sitter, RAA a decis să dea aici startul înscrierilor pentru cursuri. Aşadar, începând din data de 1 noiembrie 2011, femeile din Bucureşti şi din judeţele Bacău, Vaslui, Neamţ, Suceava, Botoşani şi Ilfov, care îndeplinesc criteriile de mai jos, sunt aşteptate să depună dosarele de înscriere.
CRITERII DE SELECŢIE pentru înscrierea femeilor la cursurile de calificare în ocupaţia de baby-sitter (criteriile trebuie îndeplinite cumulativ):
- Vârsta cuprinsă între 18 şi 64 ani – copie BI/CI;
- Nu au loc de muncă, nu realizează venituri dintr-o activitate economică sau socială, în baza unui contract de muncă sau în mod independent (pe cont propriu) – acte doveditoare;
- Sunt apte, din punct de vedere al stării de sănătate fizică şi psihică, pentru îngrijirea şi supravegherea copiilor – adeverinţă medicală;
- Nu au suferit o condamnare pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească rămasă definitivă – formular de înscriere la curs;
- Nu au fost decăzute din drepturile părinteşti sau nu le-au fost interzise drepturile părinteşti - formular de înscriere la curs;
- Au absolvit minimum 8 clase – dovada absolvirii;
- Au obţinut aviz favorabil pentru a urma cursurile de baby-sitter în urma evaluării psihologice – raport de psihodiagnostic şi evaluare clinică.
Cursurile de calificare pe care le organizăm gratuit în cadrul proiectului sunt acreditate de Autoritatea Naţionala pentru Calificări (fostul CNCFPA), vor fi susţinute de formatori cu experienţă şi vor fi organizate în localităţile în care există acorduri de parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sau cu primăria, dar şi solicitări din partea femeilor.
Mai multe informaţii
despre proiect şi despre cursuri:
Fundaţia Romanian Angel Appeal - organizaţie neguvernamentală cu experienţă de 20 de ani în domeniul protecţiei şi sănătăţii copilului, implementează în perioada 1 octombrie 2010 - 30 septembrie 2013, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Protecţia Copilului, proiectul de importanţă strategică "Femei pentru femei - Program naţional de calificare şi acreditare a femeilor în ocupaţia de baby-sitter".
Prin acest proiect, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 – „Investeşte în oameni!", Fundaţia RAA şi Partenerul său se ocupă de primii paşi necesari pentru îmbunătăţirea serviciilor de creştere şi îngrijire a copiior pe timpul zilei. Astfel, şi copiii din România vor putea beneficia de bone / baby-sittere cu pregatire specială. În primul rând, mamele se vor putea întoarce liniştite la locul de muncă sau îşi vor putea continua studiile, ştiind că de copilul lor se ocupă, pe timpul zilei, o persoană instruită special în acest sens.
Proiectul “Femei pentru femei - Program naţional de calificare şi acreditare a femeilor în ocupaţia de baby-sitter” urmăreşte standardizarea modelului de formare profesională în vederea constituirii reţelei publice de bone/baby-sitters acreditate şi calificate să ofere servicii de îngrijire a copiilor pe timpul zilei, completată de o reţea de monitorizare pentru asigurarea calităţii serviciilor.
Un astfel de sistem are un impact major pe termen lung nu doar asupra dezvoltării copiilor, ci şi asupra economiei, prin crearea unui număr mare de servicii şi, implicit, locuri de muncă pentru femei.
Pentru detalii, contactaţi Tatiana Dabija, Coordonator de Promovare şi PR
tatiana.dabija@raa.ro | mobil 0729 884 592 | telefon 021 323 6868
Cu consideraţie,
Dr. Silvia Asandi, Manager de Proiect
6 Octombrie 2011

Ultima actualizare: 25.05.2012





