Română Engleză
a A     Trimite pe mail  
 

COMUNICAT DE PRESĂ
 

Guvernul a adoptat Hotărârea prin care au fost stabilite sectoarele de activitate, în conformitate cu prevederile legii 62/2011.
 
Acestea înlocuiesc ramurile de activitate care, în baza legii 130/1996, abrogată prin noua lege a dialogului social, erau stabilite de către partenerii sociali şi organizaţiile patronale, prin negociere.
Noua lege, precum şi anexa care cuprinde cele 29 de sectoare de activitate, stabilite prin HG, asigură o mai mare stabilitate şi coerenţă în procesul de negociere colectivă.
Propunerea prezentată de către Ministerul Muncii a fost supusă, inclusiv, procedurilor de consultare cu partenerii sociali, iar aceştia şi-au arătat, în final, acordul cu privire la structura celor 29 de sectoare de activitate.
  
Cele mai importante modificări sunt:
·         Sectoarele de activitate sunt concepute ca şi grupări ale codurilor CAEN (Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională) , astfel încât sectorul de activitate să aibă o structură caresă permită partenerilor sociali negocierea şi încheierea unor contracte colective de muncă, aplicabile domeniului de activitate respectiv;
·         În baza sectoarelor de activitate definite prin Hotărâre de Guvern pot fi iniţiate negocieri în aceste sectoare, urmând ca în conformitate şi în limitele prevazute de Legea nr.61/2011, contractele la nivel de sector, încheiate de parteneri, să poată fi supuse dezbaterii în Consiliul Naţional Tripartit pentru dialog social, în vederea analizării oportunităţii unei eventuale extinderi a aplicării acestor contracte la nivelul întregului sector.
·         Prin contractele colective încheiate la nivel de sector, părţile pot stabili clauze în domeniul protecţiei sociale, condiţiilor de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, programul de lucru şi orice alte clauze convenite între părţi şi în conformitate cu prevederile legii 62/2011;
·         Pentru încheierea de contracte colective de muncă în interiorul unui sector de activitate, se menţine condiţia reprezentativităţii partenerilor sociali în respectivul sector de activitate.
 
 
Direcţia Politici Publice şi Comunicare
Ioana Şanta
Purtător de cuvânt
ioanas@mmuncii.ro


21 Decembrie 2011

Înapoi sus
 

Ultima actualizare: 25.05.2012