- Minister . . .
- Domenii
-
-
Programe şi strategii forţă de muncăMobilitatea forţei de muncăSănătate şi securitate în muncăPolitici familiale, incluziune şi asistenţă socialăPensiiAfaceri europeneSecuritate socială pentru lucrătorii migranţiRelaţii bilaterale şi organizaţii internaţionaleManagement fonduri europeneDialog socialPolitici publiceProtecția CopiluluiProtecția Persoanelor cu HandicapInspecția Socială

-
- Portaluri . . .
- Min.muncii din UE

Care sunt documentele necesare pentru obţinerea unei autorizaţii de muncă?
Autorizaţia de muncă pentru lucrători permanenţi
Lucrătorul permanent este străinul încadrat in munca pe teritoriul României pe baza unui contract individual de munca la o singura persoana fizica sau juridica din România ori la o reprezentanta, sucursala sau filiala din România a unei persoane juridice cu sediul in străinătate.
► Angajatorii persoană juridică
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii permanenţi, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de următoarele documente:
1. actul constitutiv al societăţii comerciale sau, după caz, actul de înfiinţare a persoanei juridice, precum şi certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, în copie şi în original;
2. certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;
3. scrisoarea prin care se atestă bonitatea angajatorului, eliberată de banca la care acesta are deschis contul;
4. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
5. adeverinţa eliberată de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul, cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant comunicat de angajator potrivit dispoziţiilor legale;
6. fişa postului, organigrama cu precizarea funcţiilor ocupate şi vacante;
7. dovada publicării anunţului pentru ocuparea postului vacant într-un cotidian de largă circulaţie;
8. copia procesului-verbal întocmit în urma selecţiei realizate pentru ocuparea posturilor vacante;
9. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
10.atestatul de recunoaştere a studiilor necesar ocupării funcţiei pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, sau diploma de studii eliberată de instituţii de învăţământ acreditate în România;
11.copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate în condiţiile legii;
12.copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
13.două fotografii tip 3/4 ale străinului.
ART. 7 alin. 1 – OUG 56/2007
► Angajatorii persoană fizică
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii permanenţi, angajatorul persoană fizică va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată, însoţită de documentele prevăzute la alin. (1) lit. d) - m), precum şi de următoarele documente:
1. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
2. adeverinţa eliberată de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul, cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant comunicat de angajator potrivit dispoziţiilor legale;
3. fişa postului, organigrama cu precizarea funcţiilor ocupate şi vacante;
4. dovada publicării anunţului pentru ocuparea postului vacant într-un cotidian de largă circulaţie;
5. copia procesului-verbal întocmit în urma selecţiei realizate pentru ocuparea posturilor vacante;
6. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
7. atestatul de recunoaştere a studiilor necesar ocupării funcţiei pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, sau diploma de studii eliberată de instituţii de învăţământ acreditate în România;
8. copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate în condiţiile legii;
9. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
10.două fotografii tip 3/4 ale străinului.
11.copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente;
12.dovada că dispune de venituri suficiente pentru plata salariului angajatului străin;
13.cazierul judiciar al persoanei fizice angajatoare.
ART. 8 – OUG 56/2007
► Angajatorul la care a fost detaşat
Pot fi încadraţi în baza autorizaţiei de muncă pentru lucrători permanenţi străinii a căror perioada de detaşare încetează, în baza dreptului de şedere pentru alte scopuri, la angajatorul la care a fost detaşat. Pentru eliberarea autorizaţiei de munca cererea va fi însoţita de următoarele documente:
1. actul constitutiv al societăţii comerciale sau, după caz, actul de înfiinţare a persoanei juridice, precum şi certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, în copie şi în original;
2. certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;
3. scrisoarea prin care se atestă bonitatea angajatorului, eliberată de banca la care acesta are deschis contul;
4. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
5. fişa postului, organigrama cu precizarea funcţiilor ocupate şi vacante;
6. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
7. atestatul de recunoaştere a studiilor necesar ocupării funcţiei pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, sau diploma de studii eliberată de instituţii de învăţământ acreditate în România;
8. copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate în condiţiile legii;
9. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
10.două fotografii tip 3/4 ale străinului.
Autorizaţia de muncă pentru lucrătorii sezonieri
Lucrător sezonier, străinul încadrat în muncă pe teritoriul Romaniei, pe un loc de muncă bine definit, într-un sector de activitate care se desfăşoară în funcţie de succesiunea anotimpurilor, în baza unui contract individual de muncă încheiat pe perioada determinată, care nu poate depăşi 6 luni într-un interval de 12 luni.
► Angajatorii persoană juridică
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii sezonieri, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de documentele următoare:
1. actul constitutiv al societăţii comerciale sau, după caz, actul de înfiinţare a persoanei juridice, precum şi certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, în copie şi în original;
2. certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;
3. scrisoarea prin care se atestă bonitatea angajatorului, eliberată de banca la care acesta are deschis contul;
4. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
5. adeverinţa eliberată de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul, cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant comunicat de angajator potrivit dispoziţiilor legale;
6. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
7. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
8. două fotografii tip 3/4 ale străinului;
9. copia actului de studii necesar pentru încadrarea în funcţia sau în meseria pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, tradus şi legalizat în condiţiile legii;
10. copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate în condiţiile legii.
► Angajatorii persoană fizică
Pentru obţinerea autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii sezonieri, angajatorul persoană fizică va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată, însoţită de documentele următoare:
1. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
2. adeverinţa eliberată de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul, cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant comunicat de angajator potrivit dispoziţiilor legale;
3. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
4. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
5. două fotografii tip 3/4 ale străinului.
6. copia actului de studii necesar pentru încadrarea în funcţia sau în meseria pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, tradus şi legalizat în condiţiile legii;
7. copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate în condiţiile legii;
8. copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente;
9. dovezi că dispune de venituri suficiente pentru plata salariului angajatului străin;
10.cazierul judiciar al persoanei fizice angajatoare.
ART. 9 – OUG 56/2007
Autorizaţia de muncă nominală
► Angajatorii persoană juridică
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă nominală, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de documentele următoare:
1. certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;
2. scrisoarea prin care se atestă bonitatea angajatorului, eliberată de banca la care acesta are deschis contul;
3. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
4. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
5. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
6. două fotografii tip 3/4 ale străinului;
ART. 10 alin.1 – OUG 56/2007
► Angajatorii persoană fizică
Pentru obţinerea autorizaţiei de muncă nominale, angajatorul persoană fizică va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată, însoţită de documentele următoare:
1. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
2. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
3. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
4. două fotografii tip 3/4 ale străinului;
5. copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente;
6. dovezi că dispune de venituri suficiente pentru plata salariului angajatului străin;
7. cazierul judiciar al persoanei fizice angajatoare.
ART. 10 alin.2 – OUG 56/2007
Autorizaţia de muncă pentru lucrătorii stagiari
Lucrătorul stagiar este străinul încadrat în muncă, a cărui prezenţa pe teritoriul României este strict determinată în timp şi are drept scop îmbunătăţirea pregătirii profesionale şi a cunoştinţelor lingvistice şi culturale.
► Angajatorii persoană juridică
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii stagiari, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de documentele următoare:
1. actul constitutiv al societăţii comerciale sau, după caz, actul de înfiinţare a persoanei juridice, precum şi certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului, în copie şi în original;
2. certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;
3. scrisoarea prin care se atestă bonitatea angajatorului, eliberată de banca la care acesta are deschis contul;
4. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
5. adeverinţa eliberată de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul, cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant comunicat de angajator potrivit dispoziţiilor legale;
6. atestatul de recunoaştere a studiilor necesar ocupării funcţiei pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, sau diploma de studii eliberată de instituţii de învăţământ acreditate în România;
7. copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate în condiţiile legii;
8. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
9. două fotografii tip 3/4 ale străinului.
ART. 11 – OUG 56/2007
Autorizaţia de muncă pentru lucrătorii sportivi
► Angajatorii persoană juridică
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru sportivi, angajatorul persoană juridică din România va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de documentele următoare:
1. actul constitutiv al societăţii comerciale sau, după caz, actul de înfiinţare a persoanei juridice, precum şi certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului, în copie şi în original;
2. certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;
3. scrisoarea prin care se atestă bonitatea angajatorului, eliberată de banca la care acesta are deschis contul;
4. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
5. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
6. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
7. două fotografii tip 3/4 ale străinului.
ART. 12 – OUG 56/2007
Autorizaţia de muncă pentru lucrătorii transfrontalieri
► Angajatorii persoană juridică
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrători transfrontalieri, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de documentele următoare:
1. actul constitutiv al societăţii comerciale sau, după caz, actul de înfiinţare a persoanei juridice, precum şi certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului, în copie şi în original;
2. certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;
3. scrisoarea prin care se atestă bonitatea angajatorului, eliberată de banca la care acesta are deschis contul;
4. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
5. copia procesului-verbal întocmit în urma selecţiei realizate pentru ocuparea posturilor vacante;
6. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
7. atestatul de recunoaştere a studiilor necesare ocupării funcţiei pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, sau diploma de studii eliberată de instituţii de învăţământ acreditate în România;
8. copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate în condiţiile legii;
9. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
10.două fotografii tip 3/4 ale străinului.
ART. 13 alin.1 – OUG 56/2007
► Angajatorii persoană fizică
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrători transfrontalieri, angajatorul persoană fizică va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată, însoţită de documentele următoare:
1. certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
2. copia procesului-verbal întocmit în urma selecţiei realizate pentru ocuparea posturilor vacante;
3. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
4. atestatul de recunoaştere a studiilor necesar ocupării funcţiei pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, sau diploma de studii eliberată de instituţii de învăţământ acreditate în România;
5. copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate în condiţiile legii;
6. copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
7. două fotografii tip 3/4 ale străinului.
8. copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente;
9. dovada că dispune de venituri suficiente pentru plata salariului angajatului străin;
10.cazierul judiciar al persoanei fizice angajatoare.
ART. 13 alin 2 – OUG 56/2007
Autorizaţia de muncă pentru lucrătorii detaşaţi
Lucrătorul detaşat este străinul, angajat al unei persoane juridice străine, care poate să desfăşoare activitate pe teritoriul României în următoarele situaţii: este detaşat pe teritoriul României, în numele întreprinderii şi sub coordonarea acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detaşarea şi beneficiarul prestării de servicii care îşi desfăşoară activitatea în România; este detaşat la o unitate situată pe teritoriul României sau la o întreprindere care aparţine unui grup de întreprinderi, situată pe teritoriul României.
► Angajatorii persoană juridică
Pentru obţinerea autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii detaşaţi, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune o cerere motivată, însoţită de documentele următoare:
1. actul constitutiv al societăţii comerciale sau, după caz, actul de înfiinţare a persoanei juridice, precum şi certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului, în copie şi în original;
2. certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;
3. curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
4. documentul de trecere a frontierei, valabil, al străinului, pe care este aplicată, după caz, viza de lungă şedere pentru alte scopuri, în original şi în copie;
5. copia contractului individual de muncă, tradus şi legalizat;
6. copia actului de detaşare, tradus şi legalizat;
7. după caz, copia contractului comercial de prestări de servicii, tradus şi legalizat;
8. copia actului de studii necesar pentru detaşarea în funcţia sau în meseria pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, tradus şi legalizat;
9. copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate;
10.două fotografii 3/4 ale străinului.
ART. 14 – OUG 56/2007
Autorizaţia de muncă pentru lucrătorii detaşaţi este necesară pentru desfăşurarea de activităţi lucrative pe teritoriul României pe o perioadă mai mare de 60 de zile.

Ultima actualizare: 25.05.2012






